Amânarea plăţii ratelor s-ar putea prelungi şi după 1 ianuarie. Anunţul a fost făcut de ministrul Finanţelor Florin Cîţu, care a precizat că lucrează în acest moment cu băncile la mai multe variante – de la prelungirea programului, până la amânări aplicate punctual, în funcţie de situaţia financiară a clienţilor.
Până acum, potrivit Ministerului, peste 330.000 de români şi-au amânat cu până la 9 luni plata ratelor la bănci de la începutul stării de urgenţă, informează digi24.ro. „Amânarea ratelor pentru clienţii băncilor cu până la nouă luni este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu, pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar, pe care aceştia l-au acceptat în aceste condiţii dificile, dar uite că a funcţionat”, a spus ministrul. „Sunt peste 330.000 de clienţi care au beneficiat de această facilitate şi acum ne gândim, împreună cu sistemul bancar, la ce facem după 1 ianuarie. Pentru că este clar că economia nu şi-a revenit şi s-ar putea să avem astfel de facilităţi. Ne uităm la mai multe variante, putem să ne gândim chiar la o prelungire a acestei perioade. Dar repet, acestea sunt scenarii pe care le lucrăm cu sistemul bancar, dar putem să plecăm de la o prelungire, până la variante care sunt mai soft, pe anumite cazuri specifice, unde vedem clar că sunt anumite sectoare unde oamenii nu pot să îşi revină, rămân în şomaj tehnic, sunt închise datorită deciziilor Guvernului”, a adăugat Cîţu. S.M.