Traficanţi de droguri săltaţi de mascaţi!

0

  • La Câmpulug



Joi, au fost trei ceasuri rele pentru mai mulţi musceleni care, au primit “colindul” mascaţilor. “Dacă-ţi bate-n uşă la şase, când se crapă de ziuă, e clar, nu e vreo rudă în vizită, e garda”, mai spun câte unii indivizi care au mai avut astfel de vizite dis de dimineaţă.


Joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Pitești şi poliţişti din cadrul IPJ Argeş au efectuat un număr de 13 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Câmpulung, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de efectuare fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație conform legii și trafic de droguri de risc. Percheziţiile au avut loc în cartierele Vişoi şi Grui.
Cei vizaţi au multe preocupări ilegale
Rând pe rând, cei vizaţi, 33 la număr, au fost conduşi la poliţie, unde au fost audiaţi mai multe ore. “Am auzit zgomot pe scară. Am ascultat să văd ce se întâmplă. Am crezut că e vreun boschetar care a dormit la noi în bloc. Apoi am văzut la scară dubele de mascaţi. Nu am ştiut la cine au venit, dar am aflat apoi. Ce să le facem noi dacă munca îi doare? S-au învăţat să facă porcării, ba cu femei la produs, ba cu droguri, ba camătă, păi dacă aşa le place, sa doarmă la arest. În 2015 sau 2016, când i-a luat pe ăia, 35 cred, toţi proxeneţi, mamă ce mai vorbea lumea că s-a făcut curăţenie, acum la fel, dar toţi ăia din 2016, sau când a fost, sunt liberi. Acum, poate or sta mai mult la arest, să se liniştească”, spune un câmpulungean.
Suspecţi şi consumatori, audiaţi
Din cei 33 de indivizi conduşi la poliţie pentru audieri, 9 sunt suspecţi de trafic de droguri de risc, iar ceilalţi, consumatori. Unul dintre traficanţi nu a fost găsit la dimiciliu, acesta fiind căutat în continuare de oamenii legii. Cei 9 suspecţi au vârste între 16 ani şi 57 de ani. Conform oamenilor legii, în perioada august 2019 – octombrie 2020, mai multe persoane au comercializat cantități semnificative de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și droguri de risc, pe raza municipiului Câmpulung. “Am auzit că pe unii i-a luat pentru că ei erau dealeri, alţii erau consumatori. Au găsit şi arme, nu ştiu ce anume, dar aşa vorbeau unii pe aici. Cred că şi droguri.”, a mai spus un câmpulungean.
A fost găsit şi un pistol
La percheziţii, poliţiştii au găsit cannabis, arme albe, un pistol, sume importante de bani, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. De asemenea au mai fost ridicate din casele suspecţilor telefoane mobile, dar şi alte materiale. Arma descoperită la unul dintre suspecţi era neletală dar supusă autorizării, iar suspectul nu era deţinător legal. “Astfel, au fost ridicate pentru cercetări: 30 de grame de substanță vegetală, susceptibilă a fi cannabis, 2 comprimate de ecstasy, semințe de cannabis, un pistol cu gaz și cartușele aferente, deținute ilegal, mai multe arme albe, precum și aproximativ 400 de euro, 23.000 de lei, ustensile și cântare folosite la porționarea și prepararea drogurilor, mai multe telefoane mobile și cartele telefonice” a declarat Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş. B. Radu