Sâmbătă, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Albota, PSD Argeș a desemnat candidații la alegerile parlamentare. Surprize mari apar și la Camera Deputaților și la Senat, PSD Argeș venind cu candidați noi, oameni cunoscuți în plan profesional, nu în politică. M.S.
Primarii prezenți la întâlnire au votat și sursele dau ca siguri următorii candidați pe locuri eligibile. La Senat, PSD Argeș va merge cu Ovidiu Puiu, rectorul Universității Constantin Brâncoveanu și cunoscutul medic Critina Stocheci, cea care a fost senator și în mandatul 2016-2020.
La Camera Deputaților, PSD Argeș merge cu liderul Sindicatului Dacia, Nicolae Pavelescu, tânărul doctor piteștean Remus Mihalcea, actual manager al Spitalului Clinic Colentina și fost sef secție ORL la Spitalul Județean Argeș, Simona Bucura Oprescu și Nicolae Georgescu. Este posibil ca pe locul 5 la Camera Deputaților să fie propus un candidat de la București.