Conducere nouă la Spitalul Câmpulung!

0

  • Prima decizie a primăriţei Elena Lasconi



Început de săptămâna cu noutăţi la Câmpulung. După ce noul primar Elena Lăsconi a fost învestit şi alături de noii consilieri au depus jurământul, acum în vizorul administraţiei locale câmpulungene a intrat instituţia spitalicească, cea care deserveşte municipiul Câmpulung şi localităţile învecinate, de la graniţa cu judeţul Braşov, cu Dâmboviţa şi până la Mihăeşti.


De luni bune, de când spitalul este Covid, la conducerea acestuia au fost Nicolae Alexe, apoi medicul Andrei Aron, care a fost numit la conducerea spitalului pe perioada stării de urgenţă, apoi la cârma spitalului s-a reintors fostul manager, medical Grigore Stănescu. Acum, când mai sunt câteva zile până când îi expiră mandatul de 4 luni, al actualului director interimar, Grigore Ioan Stănescu acesta ieșind la pensie la sfârșitul lunii octombrie noul primar Elena Lăsconi, a luat o decizie în ceea ce priveşte noua conducere a instituţiei. După depunerea jurământului de învestire, primăriţą a luat și prima decizie legată de spitalul municipal Câmpulung. În urma consultării cu medicul Andrei Aron consilierul pe probleme de sănătate al primarului, Elena Lăsconi a stabilit noua echipă care va prelua managementul instituției de sănătate ce deservește toată zona Muscel. Echipa de conducere interimară urmează să fie compusă din: doctor Mădălin Iordache – manager interimar, doctor Iuliana Podea – director medical interimar, asistent Aida Cheche – director îngrijiri interimar.
Noul management va fi coordonat, în relația cu primăria, de către doctorul Aron Andrei, urmând să fie desemnat ca reprezentant al primăriei în consiliul de administrație. Pe mandatul primarului Elena Lasconi, managementul spitalului va fi făcut prin comunicare și consultări zilnice între managementul spitalului și reprezentantul primăriei, astfel încât proiectele să fie duse la îndeplinire cu succes.