Dacia electrică la 18.000 euro?

0

  • n Preţul a apărut pe site-ul uzinei, din Ungaria
  • În România maşina s-ar putea cumpăra cu 8.500 euro



Dacia a prezentat luna aceasta primul model electric al constructorului român, Dacia Spring, o maşină care îţi întoarce imediat privirea prin formele şi dinamica ei.


Producătorii nu au anunţat însă şi preţul maşinii, spunând că acesta va fi comunicat ulterior. Dacă în România încă nu a apărut nicio informaţie privind costurile, în schimb, pe site-ul din Ungaria al uzinei de la Mioveni a apărut o informaie legată de preţul primei maşini Dacia electrică. Conform digi24.ro, pe Dacia.hu se specifică că prețul Dacia Spring în Ungaria va fi de 6.490.000 de forinți (17.757 de euro) pentru primele 100 de modele comandate în campania de pre-comandă, ceea ce înseamnă că primii 100 de clienți vor plăti 3.990.000 de forinți (10.917 euro), luând în calcul stimulentul oferit de statul maghiar pentru achiziția de mașini electrice. În ţara noastră, ecobonusul oferit de statul român prin Programul Rabla Plus este de 45.000 de lei (9.240 de euro), ceea ce înseamnă că dacă prețul anunțat în Ungaria s-ar aplica și în România, chiar și în perioada de pre-comandă, românii ar putea cumpăra Dacia Spring la aproximativ 8.500 de euro. Totodată, în România, programul Rabla Plus poate fi accesat împreună cu Rabla Clasic, ceea ce înseamnă că la achiziționareai unei mașini electrice și casarea unei mașini vechi ajutorul oferit de stat poate atinge 51.500 lei (aproximativ 10.500 de euro). Dacia Spring este primul model electric al constructorului român şi a fost prezentat luna aceasta în cadrul evenimentului Renault eWays, cu această ocazie, fiind făcute publice specificațiile tehnice pentru Dacia Spring. Campania de rezervări va fi lansată de la anul, în primăvară, iar livrările modelului ar urma să înceapă spre sfârșitul lui 2021. De menţionat că Dacia a lansat în luna septembrie și noile modele Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway, şi ele având un design revoluţionar şi totodată modern. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.