- Ianis Zicu, după remiza cu galben-verzii
Antrenorul principal al Farului, Ianis Zicu crede că Mioveniul este o echipă foarte bună în acest sezon şi este de părere că echipa sa nu merita mai mult de la această partidă.
”Din păcate nu am reușit să câștigăm. Cred că trebuia să fim mult mai echilibrați când a început repriza a doua. Le-am oferit multe șanse în repriza a doua, iar ei au egalat. Au pus ceva mai multă presiune și au stat ceva mai sus, dar una peste alta cred că a fost un rezultat echitabil, nu cred că meritam mai mult. Nu am fost periculoși, nu am avut ocazii, am întâlnit un adversar bun. Din păcate, nu reușim să câștigăm acasă de trei etape, dar trecem printr-o perioadă grea de 17 zile cu șase jocuri, în care am folosit doar 12-14 jucători. Cred că am ieșit bine din această perioadă. S-a terminat jumătate din campionat, suntem în primele șase, cred că putem să luptăm până la capăt și să mergem în play-off”, a declarat Ianis Zicu.
“O echipă bună”
”Au marcat în ultimele două meciuri patru goluri. Ce a fost înainte e mai puțin important, prezentul contează. Sunt o echipă bună, cred că am reușit să îi ținem sub noi și lucrul acesta e important. Dacă ar fi câștigat ar fi trecut peste noi în clasament și ar fi avut un golaveraj superior. Așa, au rămas sub noi, iar eu cred că este un rezultat bun, ținând cont de circumstanțele din final. Sunt mulțumit de punctul în care suntem, pentru că acum câteva etape eram pe locul 14. Am reușit să ne reorganizăm, să creștem nivelul, să câștigăm meciuri în deplasare. Trebuie să fim atenți la meciurile următoare, sunt grele. Avem deplasări la Cluj și la Rapid, dar sunt convins că va fi bine. Clujul a amânat un joc, nu poate amâna 10. Asta e, o să iasă din izolare și va juca. (N.r. – despre Rapid) E ușor să vorbesc acum despre ei, aștept să se termine meciul, ca să pot să spun părerea pe care o am. E păcat să spun acum ce cred, pentru că e altă echipă. Nu pot să vorbesc de ce e acolo” au fost cuvintele lui Zicu după meci. S.M.