TIMPI DE PREPARARE:
Timp de preparare: 55 min
Timp de gătire: 40 min
Gata în: 95 min.
INGREDIENTE:
Pentru aluat
250 gr. făină
5 ouă
1 vârf cuţit de sare
125 gr. unt
1-2 linguri apă rece
Pentru umplutură
150 gr. mozzarela
150 gr. brânză telemea
100 gr. măsline
10 ciuperci
1 ceapă
1 lingură ulei
3 linguri smântână
2 ouă
sare, piper
2 roşii
MOD DE PREPARARE:
Cerne făina pe o planşetă, fă o adâncitură la mijloc şi pune un ou şi sarea. Adaugă untul tăiat cuburi şi frământă repede. Toarnă treptat apa şi amestecă până se obţine un aluat sfărâmicios.
Înveleşte aluatul în folie de plastic şi lasă-l 30 de minute la frigider. Curăţă ceapa, se spală şi se toacă mărunt. Se căleşte în puţin ulei, după care se adaugă şi ciupercile curăţate şi tăiate solzişori.
Pune şi măslinele, brânza telemea, mozzarela, un ou şi două linguri de smântână. Amestecă toate, după care se iau de pe foc. Tapetează o formă de tartă cu unt şi făină, se pune aluatul, se înţeapă cu furculiţa şi se adaugă umplutura. Dă la cuptor pentru aproximativ 35 de minute.
Înainte cu 10 minute de a fi gata, spală 2 roşii şi taie rondele. Amestecă o lingură de smântână cu un ou şi întinde peste tartă. Peste amestec, aşază şi feliile de roşii.
Se mai lasă la cuptor pentru câteva minute, după care se scoate. Se serveşte caldă.