Acţiunile de verificare ale oamenilor legii continuă, în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus. În ciuda avertismentelor şi a mesajelor transmise cetăţenilor cu privire a respectarea măsurilor de prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, zilnic sunt depistate persoane care ignoră aceste reguli. Poliţiştii au găsit pe traseu, un maxi-taxi în care călătorii erau ca sardelele, şoferul având 9 persoane în plus peste limita de locuri. Chiar dacă în asemenea condiţii despre distanţare socială nu poate fi vorba, unii dintre pasageri nu purtau nici mască de protecţie. Mai grav de atât, la Mărăcineni, un agent economic care deţine o sală de jocuri de noroc refuză să închidă activitatea aşa cum s-a dispus într-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, fiind amendat trei zile la rând de poliţişti.
Marţi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, care acţionau în echipe mixte de control al mijloacelor de transport în comun, împreună cu poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Bascov, au depistat un maxi-taxi, ce efectua curse regulate pe ruta Bascov-Curtea de Argeş, având 9 pasageri peste numărul de locuri al autovehiculului. Totodată, 4 pasageri nu purtau masca de protecţie sau o purtau necorespunzător. Oamenii legii l-au amendat pe şofer cu 3.000 lei, privind încălcarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi pentru încălcarea legii privind transporturile rutiere de mărfuri şi persoane. Patru pasageri au fost amendaţi cu 500 de lei din cauză că nu purtau mască de protecţie. Cei 9 călători au fost daţi jos din maxi taxi, fiind sfătuiţi şi aştepte alt microbuz.
Ar putea rămâne fără autorizaţie
Patronul unei săli de jocuri de noroc refuză să îşi închidă activitatea timp de 14 zile aşa cum s-a dispus în Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu nr. 53 din 28 octombrie 2020.
Aceasta prevedea suspendarea activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, măsură dispusă la nivelul localității respective începând cu data de 29.10.2020, ora 00:00, după ce comuna Mărăcineni a depăşit incidenţa de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Trei zile la rând, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au mers în control şi de fiecare dată au găsit sala de jocuri deschisă. În primele două zile, administratorul societăţii a fost amendat cu câte 5.000 de lei iar în cea de a treia zi a primit o sancţiune de 10.000 de lei.
Totodată, în urma celor constatate, poliţiştii au transmis înştiinţări către instituţiile cu atribuţii conexe în domeniu, pentru a dispune măsurile legale, conform competenţelor, respectiv către Primăria Mărăcineni și Direcția de Sănătate Publică Argeș. Primăria Mărăcineni ar putea ridica autorizaţia de funcţionare, la fel şi DSP. M.Sandu