Se depun dosarele pentru bursele de merit!

0



Începând de ieri la Consiliul Judeţean Argeş, se pot depune dosarele pentru acordarea burselor de merit, de performanță și bursele sociale. Data limită dedepunere este 27.11.2020. Anunţul a fost făcut pe site-ul CJ, unde au fost furnizate infrimaţiile necesare celor interesaţi.


Regulamentul privind Programul județean de burse pentru învățământul preuniversitar de stat derulat de Consiliul Județean Argeș și cererile – tip se regăsesc și se pot descărca de pe site-ul oficial al Consiliului Județean Argeș, www.cjarges.ro, secțiunea Informații – Burse sociale/Burse pentru elevi 2020.
Pentru prevenirea răspândirii coronavirusului (COVID – 19), vă recomandăm să depuneți toate documentele on-line la adresa de e-mail: presedinte@cjarges.ro. În situația în care acest lucru nu este posibil, cererea tip și documentele aferente se vor depune în PLIC, la registratura Consiliului Județean Argeș, Piața Vasile Milea, nr. 1. Relații suplimentare la telefon : 0248/217.800 int. 294. Dosarele de bursă socială și de bursă de performanță se depun până la data de 27.11.2020. Dosarele înregistrate ulterior perioadei stabilite sunt declarate respinse de drept. Consiliul Județean Argeș dorește să sprijine accesul la educaţie în vederea reducerii abandonului şcolar pentru elevii cu venituri reduse, dar cu rezultate bune la învăţătură, și să încurajeze performanțele școlare. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Consiliul Judeţean Argeş derulează programul județean de burse pentru învățământul preuniversitar de stat. Acordarea burselor din bugetul Consiliului Județean Argeș reprezintă o formă de sprijin material, atât pentru stimularea și recompensarea performanței școlare a elevilor, cât și o măsură privind protecţia socială. M.S.