Aproape 30 mii Dacia, produse în octombrie la Mioveni

0



În octombrie 2020, au fost produse în România un număr de 51.418 autoturisme, o scădere de -3.2% faţă de perioada similară din 2019 respectiv 53.119 unităţi.


Dintre acestea 29.676 unităţi au fost produse în uzina DACIA de la Mioveni şi 21.742 unităţi au fost produse de uzina FORD de la Craiova. Pe primele 10 luni din 2020, productia totală de autoturisme în România se ridică la 356.491 unităţi, în scădere cu – 12.61% faţă de perioada similară din 2019, respectiv 407.931 unităţi. Pe modele, producţia de autoturisme în primele zece luni ale anului 2020 se prezinta astfel: DACIA Duster – 151.120 unităţi FORD EcoSport & Puma –144.846 unităţi DACIA Logan – 28.975 unităţi DACIA Sandero – 22.987 unităţi DACIA Logan MCV – 8.563 unităţi. S.M.