Un piteștean, în vârstă de 41 de ani, a fost trimis în judecată pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice ori similare. Brand-uri de renume s-au constituit părți civile după ce oamenii legii au descoperit că bărbatul vindea în magazinul său, vestimentație care purta însemnele mărcilor celebre dar era contrafăcută.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice ori similare. Din cercetări s-a stabilit că în cursul anului 2018, un bărbat de 41 de ani, din Pitești, ar fi oferit spre comercializare, la punctul de lucru al unei societăți din municipiul Pitești, peste 200 de articole vestimentare purtând denumirea și însemnele unor mărci înregistrate, prin aceasta aducând un prejudiciu în valoare de peste 100.000 de lei.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată”, anunţă IPJ Argeş. Concret, bărbatul a vândut în magazinul său sute de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce purtau siglele a patru mărci consacrate: Adidas, Nike, Puma şi Lacoste. După ce le-a spus anchetatorilor că nu deține niciun contract de colaborare cu brand-urile de haine, oamenii legii i-au ridicat toată marfa pe care au găsit-o în magazin. În timpul anchetei inculpatul le-a declarat oamenilor legii că el cunoştea faptul că produsele comercializate nu erau originale, acest lucru fiind menţionat şi cumpărătorilor din magazinul său, întrucât preţul de vânzare era mult mai mic, în comparaţie cu cele originale. Reprezentanţii firmelor amintite s-au constituit părţi civile. Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea dar va trebui să achite şi daune. M.Sandu