Societate amendată

0



În urmă cu câteva zile, polițiștii Biroului Silvic din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș au acționat, împreună cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Județeană Argeș din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, pentru combaterea sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Pitești, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos. În urma verificărilor s-au constatat nereguli privind înregistrările materialului lemnos prelucrat, fiind aplicată o sancțiune de 5.000 de lei. Totodată, a fost aplicată măsura de confiscarea cantității de 25,91 mc cherestea, în valoare de 18629,29 lei. M.S.