FC Argeș are începând de astăzi o nouă conducere administrativă și un nou staff tehnic. Fostul mare fotbalist alb-violet, Jean Vlădoiu, a fost numit în funcția de manager general al grupării din Trivale, iar Mihaiță Ianovschi în funcția de antrenor principal al echipei. Prezentarea celor doi a avut loc miercuri în cadrul unei conferințe de presă la care au participat primarul Piteștiului, Cristian Gentea, și Viorel Tudose, patronul firmei Getica 95, sponsorul principal al echipei alb-violete. Obiectivul asumat de cei doi oficiali este salvarea de la retrogradare, urmând ca în sezonul viitor să se încerce crearea unui lot competitiv cu care să se atace intrarea în play-off. Ianovschi va face echipă cu Andrei Prepelită, care a renunțat la cariera de jucător pentru cea de antrenor. Conducerea clubului FC Argeș a anunțat că în aceste zile se va face o evaluare a lotului, urmând să se renunțe la jucătorii care au dezamăgit în turul campionatului. Jean Vlădoiu se va ocupa strict de partea sportivă, având mână liberă la transferuri, el fiind și principalul răspunzător de rezultate. Noul manager general al clubului din Trivale a declarat că își dorește 5-6 transferuri pentru a crește valoarea lotului. FC Argeș a terminat turul campionatului pe locul 16, ultimul, cu doar 11 puncte, acumulate în 15 etape, iar returul se anunță unul de foc pentru alb-violeți. FC Argeș va începe returul pe 14 ianuarie cu o deplasare la FC Botoșani, echipă care are ambiții de play-off. M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525