Străzile din Ştefăneşti curăţate de zăpadă încă de la prima oră

3
0

Şi oraşul Ştefăneşti pare să fi intrat în normal, în mandatul lui Nicolae Velcea, din punct de vedere al deszăpezirii.

Astfel, în acest an utilajele de dszăpezire au fost la datorie pe străzi, încă de la prima zăpada, lucrând zi şi noapte.

„Ca urmare a condițiilor meteo specifice sezonului de iarnă, Primăria orașului Ștefănești a desfășurat activități pentru asigurarea condițiilor optime de circulație pe drumurile publice aflate in administrarea noastră. Suntem alături de cetăţeni si vom da dovada de solicitudine la sesizările transmise către instituția noastră” a anunţat edilul, după prima ninsoare.

Promptitudinea poate fi văzută şi la faţa locului, acolo unde străzi greu accesibile, care în anii trecuţi erau deblocate cu greu doar după multe sesizări, au fost deszăpezite joi noaptea şi ieri noapte imediat cum s-a aşternut primul strat de zăpadă. S.Mihai

3 COMENTARII

  1. Unde mama dracului ai vazut tu dezapezire,slugoi psdist,jeg de ziarist ce esti.Pe Coasta CAMPULUI nu a trecut nicio masina de a comunistului Velcea,futute-n gura de ziarist scarbos.aI iesit pe traseu sau tot cu curl pe scaun,dluga psdista.S–a topit ca a dat soarele,necalificatule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.