General înmormântat la Topoloveni!

0



În cursul săptămânii, în urma unui infarct, a trecut în neființă generalul în rezervă Dan Ghica Radu. Născut în Topoloveni, la 13 septembrie 1955, generalul și-a dedicat întreaga existență carierei militare. Acesta a fost înmormântat la Topoloveni cu onoruri militare. 


Potrivit Academiei Forțelor Tereste (AFT) din Sibiu, generalul în rezervă Dan Ghica Radu. în perioada 1970-1974 a urmat cursurile Liceului Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza. A absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie (Sibiu, 1977), Facultatea de Arme Întrunite și Tancuri din Academia Militară (București,1987), Colegiul Superior de Stat Major (București, 1995), Colegiul Național de Apărare (București, 2002), Colegiul de Apărare NATO (Roma, 2005) și a obtinut titlul de doctor în Știinte militare și informații în anul 2009.
A participat la misiuni de pace!
Generalul Dan Ghica-Radu a îndeplinit, de-a lungul carierei diferite funcții, pornind de la comandant de pluton, până la cea de comandant al Comandamentului Operațional Întrunit, șef al Statului Major al Forțelor Terestre la locțiitor al șefului Statului Major General. În perioada noiembrie 2006 – iunie 2007, generalul Dan Ghica-Radu a îndeplinit funcția de locțiitor pentru operațiile Coaliției al șefului de stat major al Forței Multinaționale din Irak. În anul 2004 a participat la exercițiul ”EURASIAN 2004” din Turcia, iar în perioada 2006 – 2007 la misiunea ”IRAQI FREEDOM” din Irak.
Decorat cu multe distincții militare
Ca urmare a acțiunilor și misiunilor la care a participat pe parcursul carierei, generalul Dan Ghica-Radu a fost decorat cu o serie de semne onorifice, medalii, ordine si embleme, precum: Semnul Onorific ”În Serviciul Armatei”, Medalia ”Meritul Militar” (cls. a II-a si I), Ordinul ”Meritul Militar” (cls. a III-a si a II-a), Ordinul National ”Pentru Merit” în grad de Cavaler, Ordinul ”Virtutea Militară” în grad de Cavaler, “Legiunea de merit” a Statelor Unite ale Americii, Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Onoare Statului Major al Forțelor Terestre, Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Aeriene, Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Navale, Emblema de Onoare a Comunicațiilor și Informaticii, Emblema de Onoare a Informațiilor pentru Apărare. Înhumarea a avut loc vineri, la Topoloveni, în prezenta Gărzii de onoare a armatei, a numeroase cadre militare și a localnicilor. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.