Un accident teribil a avut loc duminică seara în comuna Bradu. Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Căldăraru s-a aflat la un pas de moarte după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat. Din fericire era singur în mașină, nu a mai pus în pericol și vița altcuiva. Totul, din cauza vitezei excesive, asta deși afară era ger și șoselele erau acoperite de polei.
Accidentul a avut loc pe strada CET-ului din Bradu. Florin Cătălin Ș. de 22 de ani din comuna Căldăraru se afla la volanul unui autoturism Mazda RX 8. Asfaltul era acoperit de polei iar tânărul șofer nu a adaptat viteza la condițiile de drum. „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din Căldăraru, care conducea un autoturism pe strada CET-ului din Bradu, posibil pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat. Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost preluat de un echipaj medical, cu diagnosticul preliminar de fractură membru superior și suspiciune fractură de bazin. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a produs, în cauză urmând să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, declara Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş despre acest accident. După impact, maşina condusă de tânăr a fost proiectată în afara şoselei şi a rămas cu roțile în sus. La faţa locului au mers pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş după ce se spusese că cel de la volan se află încarcerat. Şoferul a fost scos din autoturismul răsturnat, de către localnici, înainte de sosirea echipajelor.
Deşi tânărul acuza dureri de bazin şi existau suspiciuni că ar avea fracturi, în urma investigaţiilor medicale s-a stabilit că are într-adevăr o fractură, dar nu la bazin ci la pumnul stâng. Era singur în maşină, fiind singurul rănit. Accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptată la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei. M.Sandu Foto C Tudor