Elevii argeşeni şi cei din toată ţara au intrat de vineri în vacanţa intersemestrială. Aceasta va dura toată această săptămână, urmând ca din 8 februarie să se reia cursurile, online sau chiar fizic, la şcoală. Astfel, în aceste zile se discută şi se studiază posibilitatea ca elevii să revină la cursurile în clasă odată cu începerea semestrului II, care va dura 17 săptămâni, până pe 18 iunie. Până atunci însă, elevii vor mai avea alte două vacanţe, de Paştele catolic (care este pe 4 aprilie) – 10 zile în perioada 2 – 11 aprilie 2021, de Paştele ortodox (care este pe 2 mai) – 10 zile în perioada 30 aprilie – 9 mai. Vacanţa de vară va începe pe 19 iunie, însă elevii din clasele terminale din învățământul liceal vor încheia cursurile mai devreme, în data de 4 iunie, iar cei din clasa a VIII-a, pe11 iunie.
Sistem informational de urmărie a lemnului
Cel mai important sistem informaţional integrat de urmărire a materialului lemnos, SUMAL 2.0, a fost pus în funcţiune începând cu ora 0:00 a noptii de sâmbătă spre duminicădupă cum a informat Ministerul Mediului. Toate informaţiile de care au nevoie utilizatorii se regăsesc la următorul link: http://www.mmediu.ro/categorie/sumal-2-0/321. De asemenea, pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a pus la dispoziţie şi un call-center, la numărul de telefon 0314337799. „Implementarea noului SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn şi aduce beneficii multiple pentru intreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătăţirile semnificative în ceea ce priveşte urmărirea trasabilităţii lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre şi documente, precum şi prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual”, au explicat reprezentanţii ministerului. S.M.
Omagiu Reginei Maria
În această săptămână, în holul Bibliotecii Județene Argeș, este deschisă expoziția Omagiu Reginei Maria. Este vorba de o expoziție de pictură, realizată de Mircea Bîrloiu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Expoziția va sta pe simezele Bibliotecii Județene Argeș în intervalul 1 – 17 februarie. I.I.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525