Ministrul Sănătăţii nu ştie de Spitalul Mioveni?

2
0

  • Deputatul Remus Mihalcea



Fost director al Spitalului Colentina Bucureşti, în prezent deputat PSD de Argeş, medicul Remus Mihalcea, a luat atitudine în urma unei postări publice în care ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că în România nu s-a construit niciun spital mare în ultimii 30 de ani. Fie că ministrul nu ştie de Spitalul Mioveni fie că ştie dar a omis, oricare dintre variante este gravă, având în vedere funcţia publică pe care Vlad Voiculescu o deţine. Iată mai jos cum a reacţionat Remus Mihalcea pe contul său de Facebook după declaraţia ministrului.


„Domnul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, afirmă pe pagina lui de Facebook că “în ultimii 30 de ani nu s-a construit niciun spital public mare”. Ce înțelegeți dumneavoastră, domnule ministru, prin “spital mare”? Definiți cu exactitate prin numărul de secții, complexitatea manevrelor, număr de paturi sau suprafață efectivă. Exista cel puțin un spital construit dupa 1990 de la zero, unul dintre acestea fiind spitalul Orășenesc Mioveni, care are 250 de paturi și este construit după standarde europene. Este un spital perfect dimensionat, fiind bine-cunoscut faptul că în România spitalele sunt supradimensionate. Din postura dumnealui de ministru, în calitate de coordonator al domeniului sănătății, este foarte grav dacă dl Voiculescu nu știa de existența acestui spital. Iar dacă știa și nu a dorit să îl menționeze deoarece nu a fost construit de USR-PLUS, este dovada faptului că interesul dumnealui este de a instiga la ură, nu de a aduce în prim plan idei constructive. Se poate construi, așadar, ne trebuie doar înțelepciune și dorința de a acționa pentru binele cetățenilor, iar acest lucru este posibil doar dacă încetăm să mai mințim și să ascundem lucrurile bune doar pentru interesul nostru personal”, a scris deputatul Mihalcea pe contul său de socializare. M.S.


2 COMENTARII

  1. Să ne fie cu pardon! Spitalul din Mioveni a secătuit ani la rând bugetul LOCAL.”Fost director al Spitalului Colentina Bucureşti, în prezent deputat PSD de Argeş, medicul Remus Mihalcea” poate cunoaște Bucureștiul,mai puțin Argeșul.Probabil că doar aici(în Argeș) au mai fost locuri de parlamentarist…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.