Victorie mare împotriva unui adversar cu pretenții!

0

  • Astra Giurgiu – FC Argeș 0-2(0-0)
  • Au marcat: Șerban(min.30), Maric(min.83)



FC Argeș își continuă parcursul foarte bun din acest retur de campionat. Echipa pregătită de Andrei Prepeliță și Mihăiță Ianovschi a obținut al șaselea rezultat pozitiv din partea secundă a sezonului, după ce s-a impus cu 2-0, în deplasarea de sâmbătă, de la Giurgiu, cu Astra. Golurile alb-violeților au fost marcate de Șerban, cu o jumătate de oră înainte de final și Maric, în minutul 83.


După o primă repriză destul de echilibrată, în care fiecare echipă și-a trecut în cont câte o ocazie, giurgiuvenii prin Budescu, iar argeșenii prin Malele, alb-violeții au deschis scorul cu o jumătate de oră înainte de final prin Ionuț Șerban. Mijlocașul piteștean l-a învins pe portarul girgiuvenilor cu un șut plasat, din afara careului, în urma unei combinații de efect cu croatul Antun Palic. Astra a cerut penalty la un duel în careu între Graovac și Maric, însă centralul Andrei Antonie a lăsat jocul să continue și nu a acordat nimic. Argeșenii și-au dublat avantajul pe tabelă cu zece minute înainte de finalul partidei. Croatul Luka Maric a profitat de o bâlbâială a defensivei Astrei și a trimis în plasă centrarea lui Palic.
Giurgiuvenii au evoluat în ultimele minute ale întâlnirii în inferioritate numerică după ce Constantin Budescu a văzut direct cartonașul roșu pentru injurii aduse centralului. În urma acestui rezultat, FC Argeș a urcat pe locul 12, cu 23 de puncte, adunate în 21 de etape și a ieșit din zona minată a clasamentului.
Caseta tehnică:
Astra Giurgiu: M. Popa – Canadija, Graovac, Jovanovic, Bruno – Boe-Kane, Crepulja (Balaure ’85), Wuthrich (Stahl ’59) – Merloi (Krpic ’46), Budescu, V. Gheorghe (Montini ’70). Antrenor. Eugen Neagoe.
FC Argeş: Greab – Tofan, Maric, Turda (Leca ’89), Muşat – Meza Colli, I. Şerban – Barbu (Maes ’70), Palic, Dumitru (Grecu ’90+1) – Malele. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihăiță Ianovschi.
Cartonașe galbene: Boe Kane, Valentin Gheorghe / Tofan.
Cartonașe roșii: Budescu(min.90)
Arbitri: Andrei Antonie, Andrei Constantinescu, Vlad Ionuț Bârleanu
Arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete
Observator joc: Constantin Stătescu
Observator arbitri: Cristian Nica
Cum s-au marcat golurile:
min.60: 0-1! Palici întoarce mingea pentru Șerban care trimite în plasă, cu un șut plasat de la 23 m!.
min.83: 0-2! Palici execută o lovitură liberă de la 35 m, defensiva giurgiuvenilor bâlbâie mingea, iar Luka Maric ,aflat în gura porții, împinge balonul în plasă!

Andrei Prepeliță: ”Suntem pe drumul cel bun!”
Andrei Prepeliţă, antrenorul echipei FC Argeș, era foarte bucuros la finalul partidei cu Astra Girgiu, câștigată de piteșteni cu 2-0.
Tânărul tehnician al grupării din Trivale și-a felicitat jucătorii și a explicat strategia cu care a abordat acest meci. „Noi am plecat de la premisa să ne apărăm foarte bine, să stăm foarte bine tactic în teren şi astăzi ne-a ieşit. Gol sau goluri ne aşteptam să dăm. Băieţii, astăzi, au făcut un joc singur defensiv. Nu le-am dat foarte multe şanse. Suntem bine, suntem pe drumul cel bun, echipa e din ce în ce mai sudată şi suntem mulţumiţi. La începutul campionatului, oamenii m-au responsabilizat pe mine. După aceea a venit şi Mihăiță Ianovschi lângă mine, pentru că eu nu pot să spun că ştiu totul. Abia am venit din iarbă, am altă relaţie cu jucătorii, îi înţeleg şi ştiu care sunt problemele lor”, a spus Andrei Prepeliţă, la flash-interviul de după meci.

Neagoe, nemulțumit de arbitraj: ”Suntem carne de tun!”
Astra Giurgiu, a pierdut cu 0-2 în faţa Argeşului și rămâne în zona minată a clasamentului. Eugen Neagoe a pus acest eșec pe seama greșelilor de arbitraj, fiind nemulțumit de prestația centralului Andrei Antonie.
După meci, Eugen Neagoe, tehnicianul giurgiuvenilor, i-a reproşat lui Antonie că nu a acordat un penalty la 0-0. Neagoe a amintind că în meciul cu CFR Cluj, încheiat 1-1, astralii au fost egalaţi din ofsaid: ”La CFR am fost egalaţi dintr-un osfaid clar. E bătaie de joc, e jenant, am avut penalty clar la 0-0, i-a spart faţa, i-a mutat nasul într-o parte, după ce băiatul meu a lovit mingea. Suntem carne de tun, era normal să cedeze jucătorii. Dacă ai penalty, dă-l. Poate că nu marcam, dar să ne dea ce merităm. Argeş nu joacă de nouă zile, noi jucăm al treilea meci în şase zile. Mi se pare foarte echitabil. Jucăm non-stop, hai să jucăm! Adversarii… Mai puţin. Viitorul avea două zile în plus de odihnă, Craiova avea patru zile de odihnă. E corect, e frumos aşa. Să jucăm fotbal! Era normal să cedeze jucătorii”, a declarat principalul Astrei, la flash-interviul de la finalul meciului.

Jean Vlădoiu: ”Până și prietenii apropiați mi-au zis că vom retrograda…”
FC Argeş își continuă parcursul perfect din acest retur de campionat. Alb-violeții au făcut o nouă victimă în Liga I după ce s-au impus cu 2-0 pe terenul Astre Giurgiu, echipă care are ca obiectiv intrarea în play-off.
Piteștenii au fost însoțiți la Giurgiu și de Jean Vlădoiu, managerul general al clubului FC Argeș, care la finalul partidei era un conducător fericit: ”Antrenorii sunt principalii actori şi jucătorii. Noi ne bucurăm de acest început de an foarte bun. Urmează două meciuri foarte grele şi trebuie să rămânem concentraţi. Nu ne gândim la playoff, chiar dacă eu mă uit la toate meciurile. Mă bucur pentru rezultate, pentru puncte şi pentru parcursul foarte bun. Până şi prietenii apropiaţi mi-au zis că vom retrograda. Am mare încredere în acest lot şi în antrenori, domnul primar a fost alături de noi…sigur că în fiecare familie apar discuţii, dar cred că putem rămâne în Liga 1. Am primit multe mesaje şi mă bucură lucrurile acestea. Sunt fericit, dar şi conştient că o să avem şi momente mai grele. Nu este imposibil să ajungem în play-off, dar trebuie să fim foarte bine pregătiţi” a spus oficialul argeșean la finalul partidei Astra – FC Argeş.

Etapa 22, Casa Liga 1
Vineri
Sepsi OSK – Politehnica Iași 3-3
Sâmbătă
Astra Giurgiu – FC Argeș 0-2
Universitatea Craiova – Dinamo 1-0
Ieri
UTA – FC Hermannstadt
Gaz Metan Mediaș – Chindia
FCSB – Academica – Clinceni
Astăzi
ora 17.30 Viitorul Constanța – FC Voluntari
ora 20.30 FC Botoșani – CFR Cluj
CLASAMENT M G Pct
1.FCSB 21 29 48
2.CFR 1907 Cluj 21 19 47
3.Universitatea Craiova 22 14 43
4.Sepsi Sf. Gheorghe 21 13 34
5.FC Botoșani 21 4 30
6.Academica Clinceni 21 1 30
7.Chindia Târgoviște 21 0 28
8.UTA Arad 21 -9 27
9.FC Viitorul 21 0 25
10.FC Dinamo 1948 22 -3 25
11.Gaz Metan Mediaș 21 -5 25
12.FC Argeș 21 -6 23
13.AFC Astra Giurgiu 22 -6 22
14.AFC Hermannstadt 21 -11 18
15.FC Voluntari 21 -11 17
16.CSM Politehnica Iași 22 -29 16. M.D.