Familie judecată pentru şantaj!

0
0



Aşa după cum relatam într-unul din numerele trecute, o familie din Piteşti soţ, soţie şi fiu sunt acuzaţi că prin ameninţare şi constrângere au obţinut de la un bărbat suma de 14.000 lei în contul unei datorii de 2.500 lei. Mihai N., de 48 de ani, Felicia N de 47 ani şi fiul lor Claudiu N. „Din cercetări s-a stabilit că în perioada aprilie 2020 – ianuarie 2021, un bărbat de 48 de ani, din Pitești, ajutat de soția și fiul său, de 47, respectiv 20 de ani, ar fi pretins și primit, prin constrângere, de la un bărbat de 60 de ani, aproximativ 14.000 de lei, în contul unei sume împrumutate de fiul său. Pentru a obține banii, cei trei ar fi pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate din județul Olt, pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență. Reamintim că, în ziua de 27 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale – Biroul de Operațiuni Speciale Pitești, au realizat prinderea în flagrant a bărbatului de 48 de ani, imediat după ce acesta a primit suma de 2.500 de lei, sumă care fusese solicitată prin amenințare de la persoana vătămată. Tot în ziua de 27 ianuarie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 01 februarie a.c., au fost reținuți pentru 24 de ore, soția și fiul său. Ulterior, față de toți a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată a celor trei”, a precizat Mădălina Epure, puertător de cuvânt al IPJ Argeş. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.