- Cazul Angajaţi de la Ambulanţă duşi la audieri!
În urma percheziţiilor efectuate miercuri, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş şi la mai multe service-uri din Piteşti, Mărăcineni şi Câmpulung, oamenii legii au decis extinderea cercetării penale împotriva unui şef de biouu din cadrul SAJ. Asta după ce oamenii legii au descoperit bunuri şi bani în valoare de 350.000 lei pe care funcţionarul nu le putea justifica şi nici nu le avea trecute în declaraţia de avere.
După cum anunţam din numărul de ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat 9 percheziții, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals în declarații. Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2018 – 2020, angajații din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, împreună cu reprezentanți ai unor societăți comerciale din domeniul reparațiilor auto, ar fi obținut foloase materiale din decontarea de operațiuni nereale, în cadrul procesului de reparație și întreținere al autoturismelor din parcul auto al instituției, prin încheierea unor contracte de achiziţie publică. Percheziţiile au avut loc la sediile celor două societăţi şi la punctele de lucru din Piteşti, Mărăcineni şi Câmpulung dar şi la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Au fost 5 la Piteşti, una la Mărăcineni şi 3 la Câmpulung.
Fals în declaraţii
Una dintre descinderi a avut loc acasă la un şef de birou din cadrul SJA, responsabil cu achiziţiile. La locuința acestuia, oamenii legii au găsit peste 30.000 de lei, 10.000 euro, bijuterii din aur şi două ATV-uri al căror preţ este de peste 15.000 de euro bucata, după cum susţin anchetatorii. Acestea au fost achiţionate cu bani numerar de către funcţionar. În cursul cercetărilor, oamenii legii au estimat valoarea acestor bunuri la circa 350.000 lei, bunuri care nu erau precizate în declaraţia de avere ale şefului de birou și pe care nu le poate justifica. Din acest motiv, împotriva lui EDT a fost extinsă cercetarea sub acuzaţia de fals în declaraţii. O sumă mare de bani a fost găsită şi la locuinţa unuia dintre patronii vizaţi de anchetă. Acesta avea în casa de la Câmpulung, 60.000 lei, bani ce susţinea că i-ar fi obţinut din vânzarea unui teren. De asemenea, tot la acesta au fost depistate 8 pliculeţe cu prafuri albe despre care se crede că sunt droguri. M.Sandu