- Handbal feminin: CS Dacia a făcut cu Brăila, o primă repriză bună
Handbalistele de la CS Dacia Mioveni au pierdut partida de campionat cu HC Dunărea Brăila cu 33-28, desi s-au aflat la conducere o bună parte din partidă.
Argeșencele au cedat deși au condus ostilitățile în prima repriză, având la un moment dat avantaj de trei goluri. La pauză a fost egal 18-18, însă în primele 5 minute, Dacia a reușit să se distanțeze iarăși la două goluri, 21-19. De aici a urmat declinul, adversarele marcâd de 4 ori la rând și luînd un avantaj de două goluri. De aici echipa din Mioveni nu a mai reușit să revină pe tabelă, s-a mai apropiat o singură dată la un gol distanță, apoi a ratat mult, a jucat și în inferioritate, la cu 7 minute înainte de final, Dunărea Brăila avea 5 goluri avans. De aici și până la final s-a mers cap la cap, iar scorul final a fost 33-28 în favoarea Brăilei. Marcatoarele celor 28 de goluri ale CS Dacia Mioveni 2012 au fost: Andrei (1), Lipară (1), Onicaș (5), Tanaskovic (6), Constantinescu (2), Banciu (3), Tomescu (1), Cîrjan (3), Toma (4), Boian (2), în timp ce pe teren au mai jucat: Nanu, Porohniuc, Nițu, Pîrvulescu, Popovic, Rus. S.M.