Angajata unei săli de jocuri de noroc, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Asta după ce a folosit, în scop personal, cardul firmei de la care fusese demisă. Este acuzată de săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
Florentina R., 31 de ani, din Pitești, a fost angajata unei societăţi care avea ca profil de activitate jocuri de noroc. În perioada în care a lucrat, salariata şi-a salvat pe telefon o aplicaţie cu datele de identificare ale unui card ce aparţinea firmei, din care ea făcea unele plăţi în numele societăţii. În vara anului 2019 a fost demisă.
Nimeni nu s-a gândit, în acel moment, că fosta angajată are salvată în telefon aplicaţia care îi dădea posibilitatea să folosească în continuare cardul.
Cum nu s-a ştiut, nu i-a fost restricţionat accesul. Astfel, Florenina R. a profitat și a utilizat în perioada august-septembrie 2019 cardul pentru a-şi face cumpărături personale. Plătind cu bani din contul firmei şi-a cumpărat un telefon performant, bijuterii şi multe alte bunuri, prejudiciul total fiind estimat la peste 15.000 lei. Când şi-au dat seama că lipsesc bani, reprezentanţii societăţii au sesizat Poliţia, cazul fiind preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.
Astfel, pe numele piteştencei a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată. Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 6 noiembrie 2020, a fost efectuată o percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri cumpărate cu cardul amintit.
Dosarul cauzei urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. Dacă va fi găsită vinovat angajata riscă maximum 7 ani de închisoare. M.Sandu