O acțiune a polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești a dus la prinderea în flagrant a doi dealeri de droguri de mare risc. Este vorba de doi tineri mehedințeni, unul de 18 ani și altul de 20 de ani, care au vândut unui polițist sub acoperire 1.500 pastile de MDMA (n.r. ecstasy). Dacă nu ar fi fost „cumpărate” de oamenii legii o parte din droguri ar fi ajuns în Argeş.
„ În cursul zilei de 27 aprilie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat o activitate de prindere în flagrant delict, în județul Mehedinți, fiind depistați doi tineri, care ar fi oferit spre vânzare 1.500 de comprimate, susceptibile a fi droguri de mare risc. De asemenea, asupra celor doi, au mai fost descoperite alte 500 de comprimate. Din cercetări a reieșit că, din anul 2019, cei doi, ajutați de o persoană din afara țării, ar fi introdus și comercializat, pe teritoriul țării noastre, MDMA. Persoanele au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Pitești, iar, după administrarea probatoriului, tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie dispuse măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale”, a transmis IPJ Argeş despre acţiunea ofiţerilor Antidrog.
Fac parte dintr-o reţea mare
Tânărul reţinut este Laurenţiu Andrei R., de 18 ani, din Drobeta Turnu Severin. Acesta este elev şi avea legături de traficanţi din străinătate. Împreună cu complicele, în vârstă de 20 de ani, primea drogurile prin colet dintr-o ţară din Uniunea Europeană. Fiind considerat complice, tânărul în vârstă de 20 de ani este cercetat în stare de libertate. Tinerii au vândut mult timp droguri de mare risc unor dealeri din județul Argeş. Polițiştii argeșeni şi procurorii DIICOT au stat cu ochii pe dealerii din judeţul nostru şi astfel au reuşit să afle cine erau furnizorii. Cazul nu este însă, nici pe departe încheiat. Oamenii legii au au de lucru până când vor destructura întreaga reţea, tocmai de aceea nu au putut să ofere multe detalii despre traficanţii audiaţi şi despre acest caz. Când au organizat flagrantul delict, poliţiştii au negociat să cumpere 1500 de tablete MDMA. Au primit pungile cu tablete şi ulterior au mai descoperit celelalte 500 pastile.
Valoarea drogurilor confiscate se ridică la 30.000 euro. În acest moment se ştie că cei doi tineri făceau parte dintr-o reţea mare, de aceea cercetările continuă până la destructurarea acesteia. Drogurile ridicate de oamenii legii ar fi ajuns în judeţul nostru dar şi în alte judeţe, la consumatori.
Ce este MDMA?
MDMA (3,4-metilendioxi-N-metilamfetamină) este o substanță psihoactivă empatogenă din familia amfetaminelor. Ea este întâlnită de obicei sub formă de tablete sau capsule numite ecstasy, ce pot conține de asemenea și alte substanțe.
Efectele sale psihice constă în euforie, stare energică, reducerea anxietăţii, empatie pronunțată, sentiment de intimitate față de cei din jur, creșterea dorintei de empatie sexuală, halucinaţii foarte vagi, deseori cauzate de atenția prea mare acordată gândurilor și imaginației, nu realității. Din punct de vedere fizic pot apărea: lipsa poftei de mâncare, încleștarea involuntară a dinților, vedere încețoșată, creșterea pulsului, dilatarea pupilelor, alternanța senzației de căldură cu frisoanele, stare de leșin in cazul unei doze considerabile (250mg+ pentru persoanele fără toleranță, 500mg pentru persoanele cu toleranță)
După încheierea efectului pot apărea, mai ales în cazului unui consum abuziv: depresie, tulburări de somn, anxietate severă, confuzie, paranoia. Cauza este dată de epuizarea resurselor de serotonină , neurotransmiţător ce joacă rol direct în reglarea dispoziției, agresivității, activității sexuale și a somnului. MDMA este considerat ca având potențial adictiv scăzut, dar creează rapid toleranță (este necesară o doză mai mare pentru obținerea efectului dorit), potrivit wikipedia. M.Sandu