PNL Argeș se comportă ca o sectă

5

  • Din punctul meu de vedere



Marți, adică alaltăieri, PNL Argeș a dat un comunicat țanțoș în care a anunțat întreaga suflare argeșeană că șefii locali ai partidului au depus o coroană de flori la statuia lui I.C. Brătianu, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de când acesta ”a trecut în neființă”.


Să remarcăm că în preajma sărbătorii Paștelui aceiași liberali au dat frumoase mesaje care exprimau o curată trăire creștină și se încheiau cu ”Hristos a înviat !”. Păi, tocmai de aceea a înviat Hristos pentru ca oamenii să nu mai treacă în neființă, ci să revină la viață asemenea Lui. Expresia ”a trecut în neființă” este una 100% atee și arată că omul este doar materie de care se alege praful după moarte.
Au vrut liberalii să spună asta despre întemeietorul partidului loc ? Nici vorbă ! Pur și simplu cel care a conceput comunicatul nu are suficientă cultură încât să evite asemenea exprimări. Nu e prima oară când observ că atunci când vorbesc cu oamenii prin comunicate liberalii argeșeni fac gafe și, la un moment dat, se vor strâne atât de multe încât voi putea scoate o carte cu poza dlui Gelu Tofan pe copertă.
De ce cu poza dlui Tofan ? Fiindcă el este șeful comunicării liberale și, în pofida semnalelor pe care le tot dau în ziar, nu schimbă condeiul care le redactează.
Să citim întregul așa-zis comunicat, pentru a-l putea comenta în ansamblul lui:
” LIBERALII ARGEȘENI- OMAGIU ADUS LUI ION C. BRATIANU LA 130 ANI DE LA TRECEREA SA ÎN NEFIINȚĂ
Liberalii argeșeni au depus azi o coroană de flori la statuia lui Ion C. Bratianu, din municipiul Pitesti, la 130 de ani de la trecerea sa in neființă. Delegația condusă de deputatul Adrian Miutescu, președintele PNL Arges, a adus astfel un omagiu marelui om de stat, fondator al Partidului National Liberal și al României moderne.
Au ținut să fie prezenți, alaturi de președintele PNL Arges, subprefecții Emanuel Soare și Lucian Ionescu, viceprimarul Pitestiului, Gelu Tofan și consilierii locali liberali Catalina Dumitrascu, inspector general adjunct al IȘJ Argeș, Mihai Cotet, Razvan Serbanoiu, Sorin Apostoliceanu, director economic al RATEN, președintele PNL Pitești, consilierul județean Marius Postelnicescu, directorul Bazei Nautice Bascov-Budeasa, Gheorghe Dutulescu și directorul Muzeului National Brătianu, Mihai Alexandrescu.
Departamentul de comunicare al PNL Arges.”
Ce vedem noi aici, dincolo de ”trecerea în neființă” despre care vorbeam mai sus ? Vedem că depunătorii de coroană au toți funcții la stat. Așadar, nu eventualii liberali din economia de piață l-au omagiat pe I.C. Brătianu, zis Vizirul, unul dintre făuritorii României moderne, ci funcționarii. Dorind să îi bage în seamă pe toți cei care au fost la acest frumos eveniment, autorul comunicatului reușește o listă de inși care au primit sinecuri la stat. Să recapitulăm lista:
” Subprefecții Emanuel Soare și Lucian Ionescu, viceprimarul Pitestiului, Gelu Tofan și consilierii locali liberali Catalina Dumitrascu, inspector general adjunct al IȘJ Argeș, Mihai Cotet, Razvan Serbanoiu, Sorin Apostoliceanu, director economic al RATEN, președintele PNL Pitești, consilierul județean Marius Postelnicescu, directorul Bazei Nautice Bascov-Budeasa, Gheorghe Dutulescu și directorul Muzeului National Brătianu, Mihai Alexandrescu”.
Toți cei ale căror nume sunt înșirate mai sus, atunci când își beau cafeaua, au câteva boabe cel puțin, dacă nu cumva toate boabele cumpărate din bani publici.
Mă gândeam la această chestiune aflând că liberalii din CL Pitești vor să impună presei criterii de selecție pentru contractele de anunțuri și publicitate. Motivul ar fi că nu trebuie cheltuit banul public fără criterii. De acord cu ideea, dar te apucă râsul văzând cum oameni abonați la buget mor de grija bugetului. Cu salariile subprefecților , plus ale celui ajuns politic director economic la RATEN, pe nume Apostoliceanu, pot fi plătite anunțuri în presă nu numai în Argeș, ci și la Paris.
Un lucru bun pe care la-au făcut însă liberalii a fost acela că au lăsat liber la comentariile de pe Facebook cu privire la comunicatul lor. Iar comentariile au fost cumplite. Iată câteva exemple:
”Băi, nenorociților, ce ați făcut voi pentru țară și pentru Argeș?”
”Aiuriților, voi sunteți urmașii Brătienilor ?”
”Stați dracului acasă, nu vă mai dați în spectacol”.
Aceste gen de comentarii este nemeritat. În fond, este frumos să depui o coroană de flori la statuia unui adevărat erou național, chiar ținând seama că orice erou este și el om, cu bunele și cu relele lui.
De remarcat însă că după ce comentariile negative au umplut pagina, cineva le-a șters și au rămas trei rânduri de genul:
”Respect”.
”Stimă”.
”Bravo”.
Oare cine să fi șters comentariile ? Însuși dl Tofan, din biroul său de la Primărie ? Poate dl Apostoliceanu, pe când se ocupa de balanța RATEN ?
Un lucru aș mai vrea să spun, anume că I.C. Brătianu nu este doar un erou al liberalilor, ci unul de anvergură națonală. Frumos ar fi fost ca la eveniment să fie invitați reprezentanți ai tuturor partidelor. De ce să nu fi apărut, umăr la umăr, într-o frumoasă idee de unitate națională, acolo, la statuie, măcar reprezentanții USR/PLUS , cei cu care liberalii sunt în coaliție ?
Probabil că useristo-plusiștii n-au treabă cu Brătienii, ei se trag din alt neam, unul cosmic.
Câtă vreme liberalii vor fi singuri la evenimentele care îi omagiază ep Brătieni, PNL va face figură nu de partid național, ci de sectă națională.
Le sugerez să facă un efort și să explice națiunii că Brătienii sunt ai tuturor românilor, ai tuturor partidelor, inclusiv ai PSD, ai AUR, ai Partidului Neamul Românesc.
Au primit prefectul userist sau primarul pesedist invitații la eveniment ? Mă îndoiesc.
PNL Argeș se comportă ca o sectă.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)


5 COMENTARII

  1. Un articol de 2 bani… Pai numai liberalii sunt platiti din bani publici? Nu stiam ca ceilalti trudesc din greu si nu sunt bugetari. Fostul primar, Cornel Ionica, este consilier la Primaria Pitesti, Dumitru Tudosoiu, fost inspector sef si actual cosilier la primarie, etc… Astia nu sunt platiti din bani publici? Aaaaa, poate cumparau boabele de cafea din spagile primite… Asa este, nu din bani publici. Ai dreptate.

  2. Un articol care infiereaza, a cata oara, dusmanii politici, cu un titlu pompos care vrea sa atraga cititorii, tot mai putini in ultimul timp.
    O remarca: cand actualul primar ocupa o functie in cadrul RATEN, ziaristul nu mai contenea cu laudele, spunandu-ne ca acolo nu ajung decat somitatile, ca muritorii de rand nici nu viseaza la acele functii…Cand un membru PNL ocupa o functie in acelasi RATEN, e catalogata ca o sinecura. Monument de ipocrizie, specific ziaristului.
    Si ca sa nu existe dubii, convingerea mea e clara, ambele sunt sinecuri!
    PS Peste ani, PSD-istii cui vor aduce omagiile si recunostinta lor? Personal, oscilez intre Ponta si Dancila…

    • Ei, ce intrebare e asta „Peste ani, PSD-istii cui vor aduce omagiile si recunostinta lor?” !?

      Raspuns final: lui Ion Iliescu

      In gluma mentionez ca acum cativa ani cineva a cumparat domeniul de internet:

      http://www.amuritiliescu.ro/

      iar acolo raspunsul la intrebarea respectiva era: „Nu inca”

      Da ceva timp domeniul respectiv este nefunctional.

  3. În materie de erori de exprimare, dl. Smeoreanu ar putea căuta cu mult mai mult folos în tabăra PSD-ului, doamna Dancila fiind un izvor viu. Dar, deh, contractele cu PSD-ul nu ne lasă să scriem decât într-o direcție.

  4. Finalul articolului este scris in stilul „Gica Contra”:

    – daca PNL Arges nu ar fi marcat aceasta comemorare, ziaristul ar fi scris ca au uitat de inaintasii lor si ca nu se gandesc decat la avantaje de moment
    – daca ar fi trimis invitatii catre cei mentionati in articol, ar fi scris ca ei se erijeaza in urmasii politici ai lui Bratianu si fac invitatii de complezenta

    Cum o dai iti gaseste cineva nod in papura.

    In alta ordine de idei (legat de faptul mentionat de dl. Smeoreanu ca de pe pagina de Facebook au fost sterse comentariile negative):

    tin sa remarc faptul ca pe site-ul Curierului Zilei comentariile negative la astfel de articole nu se sterg.
    Cel putin mie nu mi-a fost sters niciodata niciun comentariu, desi in 90% din cazuri eu critic.

    Comparand cu restul presei argesene online (unele ziare nu ofera posibilitatea de a comenta, la altele comentariile apar destul de tarziu dupa moderare etc.)
    Curierul Zilei se situeaza pe o pozitie onorabila in ceea ce priveste libertatea de exprimare a cititorilor.

    Bravo!

Comentariile sunt închise.