Beat şi-a bătut mama!

0



Băutura i-a luat minţile unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Mărăcineni care, a ridicat mâna asupra celei care i-a dat viaţă! Ca urmare a violenţei de care a dat dovadă a ajuns în arest, fiind reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.


Miercuri după-amiază, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați de către o femeie de 69 de ani, din Mărăcineni, despre faptul că, pe fondul consumului de alcool, fiul său ar fi ameninţat-o şi agresat-o, în timp ce se aflau în curtea locuinței. Un echipaj de poliție a mers la faţa locului. Ion B. era atât de bat încât nu s-a potolit nici de faţă cu oamenii legii care în zadar au încercat să-l liniştească. Bărbatul a continuat să îşi ameninţe mama, motiv care i-a determinat pe poliţişti să-l imobilizeze, fiind dus la sediul poliției. După ce a fost audiat, Ion B. a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Tot ieri, a fost eliberat împotriva lui fiind luată măsura controlului judiciar, măsură prin care i se interzice să se mai apropie de mama lui. M.S.