Închis după ce a condus băut şi fără permis!

0

  • În atenţia şoferilor care se consideră mai presus de lege!



Doi ani de închisoare, ce urmează a fi petrecuţi în penitenciar, cu asta s-a ales un bărbat, din Mioveni, care în anul 2018 a condus o maşină deşi nu posedă permis, fiind şi băut. După ce a fost prins şi pe numele lui a fost întocmit dosar penal, bărbatul a urcat, din nou, la volan, la fel ca prima dată. Instanţa a dat condamnarea definitivă. Bărbatul a fost ridicat de poliţişti, fiind dus la penitenciar, acolo unde îşi va executa pedeapsa.


În luna martie a anului 2018, Mihail Cristian G. de 46 de ani, din Mioveni, a fost prins de poliţişti, la volanul unui autoturism cu toate că nu deţinea permis de conducere. Mai mult era şi băut! Pe numele său a fost întocmit dosar penal. O lună mai târziu, în aprilie 2018, bărbatul a comis o faptă la fel de gravă. A urcat din nou la volan, fără permis, dar şi beat. Astfel, pe numele său a fost întocmit cel de-al doilea dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor comise. A fost trimis în judecată, dosarul ajungând pe rolul Judecătoriei Piteşti. Pentru că nu s-a prezentat la proces, instanţa a emis un mandat de aducere pe numele său. Atunci când a ajuns în faţa judecătorilor, bărbatul a solicitat judecarea cauzei într-un proces cu recunoaşterea vinovăţiei. În ianuarie 2021, Judecătoria Piteşti a dat sentinţa. Bărbatul a primit câte o pedeapsă de un an închisoare, pentru fiecare dintre infracţiunile comise. Toate au fost contopite, fiind aplicat un spor astfel că, a rezultat o condamnare de 2 ani închisoare cu executare. Considerând că a primit o pedeapsă prea dură pentru faptele sale, inculpatul a atacat hotărârea. Curtea de Apel Piteşti a dat sentinţa zilele trecute. Imediat cum a primit hotărârea, Mihail Cristian G. s-a predat la Poliţie. A fost dus la penitenciar unde a fost încarcerat. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.