Poliţist cercetat disciplinar pentru avansuri

4

  • Un nou scandal la Serviciul Permise



Un poliţist din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Argeş este cercetat disciplinar în urna unei sesizări venită de la o candidată. Fata nu se plânge că ar fi picat examenul, aşa cum s-ar putea crede, ci de faptul că omul legii ar fi avut faţă de ea o atitudine, mult prea prietenoasă. Tânăra susţine că agentul i-ar fi făcut avansuri printr-o reţea de socializare. Plângerea este analizată de reprezentanţi din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.


Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Argeş este zguduit de un nou scandal. După numeroasele acuzaţii privind comportamentul agenţilor care au cea mai mică rată de promovabilitate la examenul de obţinerea permisului, iată că o tânără pune instituţia, din nou, într-o lumină nefavorabilă, acuzând un agent de o conduită neprofesională. Aceasta susţine, potrivit www.instituţiilestatului.ro, în timp ce dădea proba practică cu agentul Mihai P. chiar în timpul examinării, agentul i-a trimis cerere de prietenie pe reţeaua de socializare Instagram. După examen fata i-a acceptat-o iar subofiţerul a început să vorbească online cu tânăra. Discuţiile au deraiat într-o direcţie care fetei nu i-a plăcut, ajungând să-l acuze că i-a făcut avansuri.
A depus copii ale mesajelor
După trei zile, tânăra a depus o sesizare la şeful SPCRCIV Argeş, acuzându-l pe agent de o conduită necurespunzătoare, la care a ataşat şi copii are convorbirilor neprincipiale. Faptul că angajatul este cercetat disciplinar ne-a fost confirmat de prefectul judeţului Argeş, Emilia Mateescu. „Fata a făcut o sesizare şi a depus dovezi în susţinerea plângerii. Aceasta a fost înaintată la Corpul de Control al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Se face o cercetare disciplinară. Din câte am înţeles a şi fost chemat la audieri cel reclamat. Nu noi face cercetarea, nu e de competenţa noastră. Sunt nişte acuzaţii, rămâne să vedem ce se va constata în urma cercetării” a declarat Emilia Mateescu. Acesta a mai precizat că, până în acest moment, împotriva poliţistului nu a fost luată vreo măsură disciplinară. M.Sandu