Pedofilul a scăpat de urmărirea penală!

0
0



Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și corupere sexuală a minorilor.


Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 17 mai a acestui an, un bărbat de 38 de ani, M. Gheorghe, din Slatina, județul Olt, ar fi manifestat acte de natură sexuală față de o minoră de 10 ani, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, care circula în municipiul Pitești.
Acesta a pipăit și a încercat să sărute copila care era împreună cu fratele și un prieten al acestuia. Copiii au sunat la 112.

Reamintim că, la data de 17 mai, cel în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind cercetat sub măsura preventivă a arestului preventivosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propuneri de clasare și dispunere a măsurii de siguranță a internării medicale, propunere care a fost admisă. B.R.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.