Din punctul meu de vedere
Să pornim cu adevărul și anume că situația pe plan mondial e groasă. Tehnologia avansează, iar calculatoarele și roboții vor înlocui de azi pe mâine sute de milioane, apoi miliarde de lucrători umani.
Pe termen mediu, în România, mulți dintre cei care nu știu să lucreze cu un computer nu își vor mai găsi resurse pentru un nivel de viață la care sperau. Nimeni nu știe ce se va întâmpla cu acești oameni.
Nu știu ce se va întâmpla nici Iohannis, Cîțu sau Orban, nici Ciolacu, Dâncu sau George Simion.
Dilema este între a încrie definitiv țara pe orbita globalismului în speranța că ne vom descurca și noi așa cum se vor descurca și americanii, nemții, francezii, ori a trage de timp pentru a vedea ce se mai întâmplă.
Diferența dintre polii politicii din România la asta se reduce: vindem tot pentru a ne agăța de coada unui viitor care decolează sau mai păstrăm câte ceva pentru a justifica faptul că mai avem încă o țară ? Încercăm să mai construim cu forțe proprii sau mai bine îi lăsăm pe români să plece unde vor vedea cu ochii pentru a se salva atunci când va veni taifunul economic ?
Chiar și în interiorul PNL există această dilemă. Cred că Orban ar înclina spre ideea că trebuie să mai tragem de timp, în vreme ce Iohannis și Cîțu ar vinde mâine absolut tot. Fiindcă există cumpărători care abia așteaptă să scoatem pe tarabă ceea ce ne-a mai rămas, președintele și premierul sunt încurajați puternic din exterior.
Ceea ce nu poate fi spus, pentru că ne-ar apuca disperarea și depresia, este că nu există soluții pentru nimeni, că se salvează cine poate, că vremea susținerii reciproce ca națiune și patrie pare a se apropia cu pași repezi de final.
Unii teoreticieni importanți, dintre cei în gura cărora se uită chiar și elita mondială, consideră că trebuie dat frâu liber mondializării, situație în care la început ne va fi mai rău pentru ca apoi să ne fie mult mai bine.
Ian Bremmer este autorul ”Teoriei lui J”. Priviți forma literei J, ea coboară de la stânga pentru a țâșni în sus la dreapta. Acolo unde litera are o curbă mică ne va fi cel mai greu.
Multinaționalele există, tehnologia le aparține, statele nu pot ține pasul cu capitalul privat, elita economică globală nu poate fi trasă la răspundere pentru că s-a îmbogățit fără margini, iar din toate aceste situații se salvează fiecare cum poate. Când spun ”fiecare” mă refer la comunități, state, indivizi, firme, partide, organizații etc.
Ideea guvernului mondial plutește în aer, deși este umilitoare și aproape imposibil de suportat. Plus că nu garantează nimic bun, ba chiar trezește spaime uriașe.
De ce și de cine ne temem noi, de ce și de cine se tem ei ?
Noi ne temem că milioane dintre noi, poate chiar miliarde, nu vom mai avea resurse de bază pentru noi și familiile noastre. Ei se tem că ajungând la disperare aceste milioane sau miliarde de oameni vor reacționa violent.
Întreaga ideologie progresistă reprezintă o soluție de avarie pentru preîntâmpinarea unui război între băgați și săraci. Este un alt lucru care nu poate fi spus.
De unde vine, de pildă, lupta împotriva familiei și ideea educației LGBT pentru copii și ideologia de gen ? Explic imediat.
Omul fără familie este mai dispus la compromisuri economice, încearcă să se salveze pe sine, nu are alte obligații, poate accepta să migreze, să fie folosit azi, aici, mâine, departe, să nu aibă proprietăți de lăsat moștenire, nici griji pentru copii, frați, părinți, bunici.
Este adevărat că într-o societate globală omul fără familie se salvează mai ușor. Aceste este un alt adevăr care nu poate fi spus.
Dacă nu are familie, omul ar fi bine să nu aibă nici trecut cultural, nici valori vechi de care să se agațe. Când nu mai ai voie să vorbești despre bărbat și fameie, despre mamă și tată, se șterge întreaga cultură universală. Toate miturile, romanele, poeziile, tablourile, dansurile, filmele bune, piesele de teatru dispar deoarece în ele este vorba despe ceva despre care nu trebuie să mai fie vorba.
Nici acest adevăr nu poate fi spus.
Cu privire la educația sexuală a copiilor se face un experiment care are probabil la bază cercetări psihologice pe care nu le cunoaștem. Frustrările sexuale aduc și binele și răul, ele au stat la baza eticii, dar și a creației artistice, după cum o spune chiar Freud. Frustrările fac posibile momentele de împlinire și fericire, sunt materia vie a relațiilor dintre oameni și a întemeierii familiilor. Un om fără nicio frustrare erotică își pierde elanul și bucuria de a trăi, de a lupta. Un asemenea om nu va fi nicodată violent deoarece nu are nimic de apărat și nimic de împlinit.
Este imposibil de spus pe scară largă un asemenea adevăr.
Lumea este un loc în care egoismul salvează trupul, iar dragostea salvează sufletul. Fiind și trup și suflet, încercăm să împletim individualismul cu iubirea. Provocările de azi și mai ales cele de mâine vor putea rupe această împletitură.
Ce se va întâmpla ?
Nimeni nu știe.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrica apare în zilele de luni și joi)
