La Matematică, mai mulţi absenţi ca la Limba română!

0
0



Ieri s-a desfăşurat cea de a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2021, proba scrisă la Matematică. Din totalul celor 4.160 candidaţi înscrişi, au fost prezenţi numai 3.988, fiind abenţi 172 candidaţi. Numărul absenţilor este mai mare ca la proba scrisă la Limba şi literatura română, acolo unde au lipsit 166 elevi. Nu a fost prins niciun elev copiind.


Inspectoratul Judeţean Şcolar Argeş anunţa ieri că nu au fost înregistrate incidente în timpul examenului. „Au fost prezenți 3988 candidați, înregistrându-se un număr de 172 de candidați care nu s-au prezentat la examen. Nu a fost eliminat niciun elev pentru tentativă de fraudă sau fraudă. Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.Ultima probă (Limba și literatura maternă) va fi susținută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie”, a transmis ISJ Argeş.

Sesiune specială
Reamintim că în acest an, va avea loc şi o sesiune specială, la care pot înscrie numai candidații care, conform certificatului medical prezentat, nu s-au putut înscrie în perioada 7 – 11 iunie 2021
– 28 iunie – 2 iulie 2021 – Înscrierea la etapa specială a evaluării naționale
– 5 iulie 2021 – Limba și literatura română – probă scrisă
– 6 iulie 2021 – Matematica – probă scrisă
– 7 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
– 9 iulie 2021 – ora 12.00 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
– 9 iulie 2021 – orele 14.00 – 20.00 – Depunerea contestațiilor 10-11 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor -12 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale (după ora 12.00).

În condițiile organizării sesiunii speciale de examen, repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a va avea loc pe 24 iulie, după sesiunea suplimentară. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.