În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.
Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.
Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie.
După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia.
Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Amin.
