Rulouri cu sos de ceapă

0



Timpi de preparare:
Timp de preparare: 40 min
Timp de gatire: 40 min
Gata in: 1 ore, 20 min
Ingrediente:
600 gr. mușchi de porc
8 felii bacon afumat
8 felii cașcaval afumat
sare
piper negru măcinat
50 ml vin alb dulce
4 linguri ulei de floarea-soarelui
1-2 crenguţe rozmarin
Pentru sos
50 gr. pastă de roșii
3-4 cepe roșii
cimbru verde măcinat
1 legatură pătrunjel proaspăt

Mod de preparare:
1. Se spală mușchiul de porc, se șterge cu un prosop absorbant și se unge cu ulei pe toată suprafaţa. Se condimentează cu sare, piper și rozmarin, se stropește cu vin și se lasă la rece maximum o oră.
2. Ceapa se curăţă, se spală și se taie solzișori. Se perpelește în puţin ulei, doar cât să se înmoaie și să capete transparenţă, apoi se condimentează cu sare, cimbru măcinat și un praf de piper. Se stropește cu puţină apă călduţă și, la sfârșit, se adaugă pasta de roșii.
3. Mușchiul de porc se bagă în cuptorul încins și se coace acoperit cu o folie de aluminiu. După ce s-a rumenit uniform, se scoate şi se lasă să se răcească. Se scurge de sos și se taie felii potrivite.
4. Feliile de mușchi se înfășoară în bacon și cașcaval, se rulează și se prind cu scobitori la capete și se mai lasă aproximativ 5 minute la cuptor. Se servesc cu sosul de ceapă și se ornează cu pătrunjel.