Poliţia britanică a efectuat 49 de arestări şi a anunţat că 19 dintre agenţii săi au fost răniţi după ce s-au confruntat cu grupuri de suporteri în apropierea stadionului Wembley, cu ocazia finalei Campionatului European de fotbal – EURO 2020, informează Reuters.
Fanii s-au înfruntat între ei, precum şi cu forţele de ordine, dărâmând barierele de securitate şi pătrunzând în zonele delimitate din jurul arenei londoneze, înaintea startului jocului dintre Italia şi Anglia. „Am efectuat 49 de arestări în timpul zilei, pentru diverse infracţiuni şi vom avea agenţi la dispoziţie pe tot parcursul nopţii”, a precizat poliţia metropolitană pe Twitter.
O zi de festivităţi alimentate cu alcool a început cu scene gălăgioase în centrul Londrei, iar zeci de mii de persoane s-au deplasat apoi la stadionul naţional pentru marele meci, într-o atmosferă de sărbătoare.
Cu aproximativ două ore înainte de meci, unii dintre suporteri au forţat intrarea pe stadion, deşi nu aveau bilet, confruntându-se cu agenţii de securitate, care păreau să nu facă faţă numărului mare de fani, conform înregistrărilor video ale incidentelor. Intrarea pe stadion a fost oprită timp de 20 de de minute, până când ordinea a fost restabilită.
Conform AFP, unii dintre suporteri au reuşit să intre pe Wembley fără bilet, lucru confirmat şi de poliţia londoneză, care a precizat că este vorba de „un număr mic de persoane”. S.M.