- Din punctul meu de vedere
Sunt editorialist.
Editorialistul este o specie de ziarist caracterizată prin lene și orgoliu. Este vorba despre lene deoarece editorialistul nu aleargă după știri, nu face anchete jurnalistice, așadar nu merge pe teren, mărginindu-se să stea în fața computerului.
Orgoliul este trăsătura de bază în această meserie, deoarece tu crezi că vezi lucrurile mai profund și în consecință mai adevărat decât semenii tăi.
E o iluzie, editorialistul trăiește într-o iluzie, deoarece în zilele noastre adevărul a murit, trăim în post – adevăr.
Ce este, carevasăzică, post – adevărul ? Este o perioadă de timp care va dura, probabil, până la sfârșitul lumii, în care oamenii interpretează existența în funcție de interesul personal. Și pentru că există o infinitate de interese, avem o infinitate de interpretări, așadar un șir infinit de adevăruri.
Fiecare cu adevărul lui.
Oamenii rămân totuși curioși să afle care este adevărul altuia, le place să privească prin gaura cheii în conștiința semenilor.
Editorialistul aste cel care deschide larg ușa conștiinței sale și își lasă semenii să privească în voie.
Acestea fiind spuse, iată cum a arătat o zi, ultima dar nu cea din urmă, din viața mea. Poate vă interesează.
Ziua editorialistului începe noaptea. Am vrut să dorm, dar m-am zvârcolit în pat încercând să aleg între mai multe subiecte pe cel mai potrivit pentru articolul de azi.
Mai întâi, am vrut să scriu despre chestiunea aceea cu Adrian Miuțescu despre care Gelu Tofan spune că l-ar fi înjurat pe Sorin Apostoliceanu. Ideea este că niciun om nu trebuie înjurat, nici în față, nici în lipsă. Totuși, în acest caz, simt că dacă eram în locul lui Miuțescu l-aș fi înjurat și eu pe Sorin Apostoliceanu. Cum adică să schimbi denumirea grupului liberal de pe Whatsapp în ”Prietenii PSD” chiar tu care ai fost până de curând viceprimar pesedist ? Tu, pesedistule de acum doi ani, îi iei în balon pe colegii tăi liberali acuzându-i că sunt pesediști ?
Recunosc că te-aș fi înjurat și eu.
Totuși, nu poți scrie un întreg editorial pe ideea că înjurăturile sunt acceptabile. Greu de susținut până la capăt o asemenea idee, așa încât am renunțat.
M-am reorientat și mi-am zis că e bine să scriu despre ceea ce mi-a plăcut în săptămâna care se încheie. Pe acest subiect, aveam trei idei.
• Mi-a plăcut faptul că atunci când Gazeta Sporturilor l-a sunat pe primarul Cristian Gentea să îl acuze că dna Gica Dobrin reproșează clubului vânzarea tricourilor cu chipul Gâscanului, primarul a zis că da, avem o problemă.
Adică nu a negat evidența, nu s-a arătat șifonat. Este stilul lui Gentea, recunoaște pe loc atunci când ceva nu e ok în curtea administrației sale. De pildă, când un ziarist a spus că nu îi place Piața Primăriei, primarul a zis că nu-i prea place nici lui. Când alt ziarist a remarcat că nu s-a rezolvat problema țânțarilor, Gentea a spus că așa e, că și el suferă din cauza lor, dar va încerca să rezolve. Acum, cu dna Gica, la fel, i-a dat dreptate.
Asta este normalitatea, dar cum să scrii un întreg articol despre normalitate ? Oamenii vor să citească despre înjurături. Hotărâsem totuși să nu scriu despre înjurătura lui Adrian Miuțescu la adresa lui Apostoliceanu.
• Mi-a mai plăcut pasiunea nebună cu care primarul din Mioveni își iubește micuța sa echipă de fotbal tocmai promovată în Liga 1. Ion Georgescu a organizat o prezentare a lotului în stilul Real Madrid. Ce copil, dl primar ! Un copil mare cu inimă fierbinte.
Nu merge ca subiect, temele pozitiv – sentimentale sunt considerate în zilele noastre pline de naivitate.
• Deoarece fac o emisiune, vinerea, la Curier TV, mi-a mai plăcut faptul că dna Bucura – Oprescu s-a descurcat perfect când am întrebat-o ce sens au criticile lui Dragnea la adresa PSD, dacă e adevărat că partidul este ”prăfuit” și ”în buzunarul SRI”. Dna deputat a rezolvat întrebând ce mijloace ar avea un partid în opoziție.
A mai zis că PSD se ocupă în principal de oameni, de nivelul lor de trai, de viața concretă. Simona Bucura – Oprescu are un discurs politic aproape perfect, a evoluat mult, dar ideea nu poate face materia unui întreg articol.
Încurcat cu astfel de gânduri, la un moment dat, am observat că e ora 2 noaptea. Mi-am zis să citesc ceva, poate îmi limpezesc mintea. Am luat de pe noptieră cea mai recentă apariție editorială semnată Michel Onfray.
Acest filosof extrem de original face la Paris o figură de dizident, iar cartea lui ”Înțelepciune – cum să trăiești la poalele unui vulcan” tocmai a apărut.
Nu m-a impresionat de data asta Michel Onfray, îi voi spune asta și dlui Adrian Maghinci care îl apreciază pe filosof atunci când acesta se ocupă de politică. Acum, nu e vorba despre politică, ci despre virtuțile morale ale romanilor.
N-am chef de asta, acum.
Am ieșit în curte.
Dormeau și câinii, dar m-au simțit. Sunt totuși somnoroși, fără chef de joacă. M-am întors și am dar pe Netflix. Îmi plac ultimele filme franțuzești apărute aici. Sunt vechi, nu sunt hoolywoodiene.
Am adormit în zori, cu inima grea, nu găsesem tema articolulului. Pot spune că am început ziua jurnalistică prost, printr-o noapte aproape albă.
Am visat că i-a intrat șutul din minutul 1 al lui Lupeta , noul atacant al lui FC Argeș, și am luat un punct în Bănie. Pe bune.
La cafea, pe la prânz, am terminat filmul început azi-noapte, apoi am început să aștern pe computer aceste rânduri pe care trebuie să le trimit până la 14,30.
Când să închei frumos, a sunat editorul meu, patronul editurii Hoffman, dl Andi Barcan. Era la poartă, neanunțat.
Citiți și: Ce alegem: riscul de a face COVID sau vaccinul?Editorialistul care sunt are deja o zi încurcată.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
