O nouă donație importantă pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești (SJUP)!. De această dată, firma Adient Trim a oferit unității sanitare 900 de lenjerii de pat. M.D.
Darurile de suflet pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență, realizate de „mâinile măiestre” ale salaraților ADIENT TRIM, au ajuns, zilele trecute, în toate secțiile unității sanitare.
În vremuri ca cele pe care le traversăm, care ne afectează pe toți, solidaritatea trebuie apreciată la adevărata valoare. De aceea, gestul salariaților și conducerii companiei ADIENT TRIM de a lucra în mod special și a dona Spitalului Județean de Urgență Pitești lenjerii de pat este unul ce trebuie evidențiat.
Folosindu-și priceperea, talentul și forța de muncă, angajații fabricii realizează huse auto de înaltă calitate, pentru cele mai exclusiviste mărcide automobile din lume. Rezultatele muncii lor poartă semnătura “Made in TRIM Pitești” și echipează, în fiecare an, peste 1.000.000 de autoturisme, pe întreg mapamodul. Printre toate acestea, la inițiativa conducerii fabricii, ei și-au făcut timp, sub genericul acțiunii “Mâini măiestre”, să lucreze și pentru comunitatea locală. Pentru că spitalele se află acum în prim-planul nevoilor, cea mai recentă acțiune de responsabilitate socială a vizat realizarea de lenjerii de pat pentru spitale din județul Argeș. Una dintre donații a fost făcută celei mai mari și mai importante unități medicale din Argeș, SJUP.
„Mâini măiestre este un alt proiect derulat în cadrul programului Împreună pentru comunitate, sloganului echipei Adient Trim Pitești, o echipă care nu rămâne indiferentă la nevoile comunității sale. Cu această ocazie le multumesc încă o dată colegilor mei pentru toate faptele bune și frumoase pe care le fac. Consider că implicarea în astfel de proiecte este benefică societății în care trăim și că genul acesta de acțiuni au un efect de boomerang în viețile noastre. Astfel, încurajez toți oamenii să se implice în proiecte de volunatriat pentru că, doar prin exemplul personal, putem schimba puțin câte puțin lumea, putem deveni cu toții mai buni, mai umani, mai apropiați. La final, nu conteaza câtă muncă, stres și agitație stau în spatele unei astfel de acțiuni, satisfacția pe care o ai în momentul în care știi că, spre exemplu, lenjeriile cusute la Adient Trim Pitești îmbracă sutele de paturi ale spitalelor este una care nu poate fi exprimată în cuvinte. Când mâinile noastre pot ajuta alte mâini, haideți să o facem cu sufletul deschis, ori de câte ori putem! Binele îți face sufletul frumos!”, este mesajul Alinei Dimitria Manole, specialist HR, responsabil de acest proiect. Astfel, prin această donație, precizează aceeași sursă, Adient Trim Pitești și angajații săi continuă seria acțiunilor de voluntariat și responsabilitate socială, în încercarea de a da un exemplu pozitiv de implicare în viața comunității locale, de a pune umărul la dezvoltarea acesteia și rezolvarea unor probleme urgente, ce ne privesc pe noi toți.
”ÎMPREUNĂ PENTRU COMUNITATE este deviza programului și este onorată, în interiorul organizației, zi de zi. Este doar una dintre modalitățile comunității fabricii de a se implica în viața comunității locale. Fie că a fost vorba de donare de sânge, plantări de copaci, amenajări de grădini, acțiuni de ecologizare, donații de carte, organizarea de acțiuni sociale în beneficiul familiilor defavorizate, reabilitarea taberei de vară pentru copiii orfani sau chiar construirea de locuințe pentru semenii noștri mai puțin norocoși în viață, angajații ADIENT TRIM Pitești au răspuns și vor răspunde, mereu, PREZENT!”, a mai precizat Alina Dimitria Manole.
Citiți și: Prins când voia să fure maşina!“Așa cum am mai spus, pe tot parcursul acestei pandemii am avut susținere, fapt care îmi aduce o mare bucurie. De această dată, firma Adient Trim Pitești, care s-a gândit la pacienții noștri, merită mulțumirile mele, ale colectivului SJUP, dar și ale bolnavilor care vor beneficia de această donație”, a declarat Adriana Molfea, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești.