Ziua Imnului Național sărbătorită și la Pitești

1
2



La Cercul Militar din Pitești a fost celebrată ieri Ziua Imnului Național al României, eveniment care se sărbătorește în întreaga țară începând din 18 mai 1998. 


La ceremonia militară și religioasă au participat reprezentanții autorităților județene, managerii instituțiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean, precum și reprezentanți ai administrației publice locale.

Manifestarea a cuprins o slujbă religioasă, urmată de prezentarea privind semnificația evenimentului și a simbolisticii imnului național al României, de către managerul Muzeului Județean Argeș, dl.Cornel Popescu, precum și un program artistic cu cântece patriotice susținut de Corul Veteranilor. Ziua imnului naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ‚’Deşteaptă-te române!’’ a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic ‚’Un răsunet’’, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ‚’Foaie pentru minte, inimă şi literatură’’, pe o melodie culeasă de Anton Pann. M.D.


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.