Acuzat de tâlhărie pentru un telefon!

0
0



Un tâlhar, din judeţul Olt, va fi trimis în judecată după ce poliţiştii au încheiat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. Individul, în vârstă de 34 de ani, a atacat un alt bărbat în apropiere de Vivo Mall şi i-a furat telefonul mobil. M.S.


O pedeapsă cu închisoarea, de la 2 ani la 7 ani, riscă Marian Minel S., de 35 de ani, originar din comuna Crâmpoia, județul Olt, care locuieşte fără forme legale la Ştefăneşti. În seara de 4 iulie, acesta se afla în apropiere de Vivo Mall. A urmărit un bărbat, în vârstă de 37 de ani,  care vorbea la telefon şi l-a lovit furându-i aparatul.

A fugit, fiind identificat de poliţişti. „Bărbatul de 35 de ani a fost identificat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și adus la sediul Poliției Municipiului Pitești, unde, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând  , să fie prezentat Parchetului de pe lângă judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, anunţau reprezentanţii IPJ Argeş pe data de 21 iulie, atunci când acesta a ajuns în arest.

A doza zi, pe numele bărbatul Judecătoria Piteşti a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Acesta va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.