Mario Tudose, titular cu Macedonia de Nord

0

  • Juniorul de la FC Argeş impresionează la naţionala României U17



Reprezentativa juniorilor născuți în anul 2005 a disputat acum câteva zile două meciuri de verificare cu selecționata similară din Macedonia de Nord.


În prima partidă din această dublă, tricolorii U17 au fost învinși cu 1-0, iar în cea de-a doua, fotbaliştii români și-au luat revanșa, reușit să câștige cu 2-1. În lotul convocat de selecţionerul Daniel Mogoşanu s-a regăsit şi un jucător de la FC Argeş.

Fundaşul Mario Tudose a început primul meci ca rezervă, fiind introdus în teren în ultimele 45 de minute ale acestei întâlniri, iar în cel de-al doilea a fost titular, fiind utilizat pe toată durata celor 90 de minute. Fotbalistul format de antrenorul Daniel Nicolae Ghiţă a avut o evoluţie bună în cele două partide de verificare disputate la Buftea, prestaţia sa fiind apreciată de staff-ul tehnic al acestei reprezentative tricolore.

În toamnă încep calificările pentru EURO 2022

În toamnă, naționala U17 va debuta în preliminariile Campionatului European 2022. Tricolorii vor întâlni Rusia (20 octombrie), Germania (23 octombrie) și San Marino (26 octombrie). Se califică mai departe la Turul de Elită, runda decisivă înainte de EURO, cele 13 câștigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde și cele mai bune 4 echipe clasate pe locul 3. Turul de Elită (8 grupe de câte 4) va avea loc în primăvara anului 2022, înaintea turneului final. La EURO vor merge câștigătoarele grupelor de la ”Elită” plus cele mai bune 7 ocupante ale locurilor secunde.

Mario Tudose: „Sunt mândru că pot reprezenta culorile alb-violete”
Mario Tudose are ambiţii mari şi în campania de calificare pentru Campionatul European de anul viitor: „Este o experienţă minunată să îmbraci tricoul României. Sunt foarte mândru că pot reprezenta culorile alb-violete în meciurile internaţionale. Pot spune că în cele două jocuri cu Macedonia de Nord m-am descurcat bine. Aştept cu mare nerăbdare începerea campaniei de calificare pentru Campionatul European. Avem o grupă dificilă.

Nu va fi uşor să ne calificăm, dar nici imposibil. Primul meci, cel cu Rusia, este foarte important. Dacă vom reuşi să-i învingem, avem şanse mari de calificare” a spus fotbalistul alb-violet într-o declaraţie acordată site-ului clubului argeşean.

Caseta tehnică:
ROMÂNIA U17 – MACEDONIA DE NORD U17 2-1
Au marcat: Caragea (77, 84) / Elmas (33)
ROMÂNIA U17: 1. Ganea – 2. Fărăgău, 5. Duțu, 24. Tudose, 3. Borza (Cpt.), 19. Ștefănescu, 20. Cibi, 16. Stancovici – 11. Mazilu, 17. Moraru, 18. Tănasă.
Rezerve: 12. Răfăilă, 4. Dințică, 15. Bădescu, 24. Fătu, 14. Vlăsceanu, 8. Banu, 6. Costea, 10. Moraru, 7. Caragea, 13. Bărbuț, 9. Melniciuc, 21. Despa, 22. Sebastian.
Selecționer: Daniel Mogoșanu
MACEDONIA DE NORD U17: 1. Stojanovic – 14. Arizankovski, 5. Stojilevski, 6. Markovski, 2. Tairi – 18. Zendelovski, 10. Gjorgievski (Cpt.), 7. Stojanov, 9. Nazifi – 11. Elmas, 19. Mitrov
Rezerve: 12. Talevski, 4. Zdravkovski, 3. Janevski, 13. Maljichi, 8. Nuhija, 20. Sulejman, 15. Todorovski, 16. Nikolovski, 17. Manojlo.
Selecționer: Toni Jakimoski. M.D.