Controale la comercianţi din târg şi de pe trasee turistice

0



Duminică, polițiștii argeșeni, alături de alte instituții din județ, au desfășurat o serie de acțiuni, în câteva zone aglomerate de pe raza județului Argeș, prin care s-a urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, respectarea legislației în vigoare, fluidizarea traficului, dar și respectarea măsurilor de conduită socială și de prevenirea răspândirii virusului SARS COV- 2.

Astfel, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au acționat în zona Târgului Săptămânal din Bradu, împreună cu jandarmii argeșeni și polițiștii locali, iar în urma abaterilor constatate, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, dintre care șapte (avertismente), conform Legii 55/2020, pentru nepurtarea măștii de protecție, precum și una, în valoare de 870 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor responsabile cu punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții, că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă personală.M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.