Şoferiţă rănită de un conducător grăbit!

0



O şoferiţă în vârstă de 45 de ani a ajuns ieri, la spital după ce a fost victima unui accident rutier petrecut în comuna Leordeni. Femeia voia să vireze când a fost lovită de un şofer care se angajase în depăşire.


Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni s-a stabilit că, Cornel N., un bărbat de 65 de ani, care conducea un autoturism Mazda pe DN 7, a lovit un Opel. Bărbatul se îndrepta din direcția Leordeni către Găești și s-a angajat în depășirea unui tir. În faţa tirului, mergea Elena P. de 45 de ani, din Leordeni, la volanul unui Opel.

Femeia a semnalizat şi a vrut să vireze la stânga, fiind lovită în partea din spate de Mazda care tocmai depăşea. Cele două maşini au fost serios avariate iar conducătoarea auto a fost rănită uşor, fiind transportată la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut. M.D.