115 ghiozdane date de Arhiepiscopie

0



A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul social filantropic,, Ghiozdanul meu” prin care copii proveniți din familii defavorizate să primească ghiozdane și rechizite școlare. O primă etapă a acestui proiect s-a desfășurat ieri în comuna argeșeană Beleți Negrești din protopopiatul Topoloveni, unde elevii au participat împreună cu dascălii lor la o slujbă de binecuvântare săvârșită de un sobor de preoți. Cu această ocazie au fost împărțite 115 ghiozdane complet echipate cu rechizite, scopul fiind acela de a ajuta elevii proveniți din familii defavorizate, dar și de a motiva pe cei care au obținut până acum rezultate bune la învățătură. În zilele următoare caravana socială ,,Ghiozdanul meu” va ajunge și în alte localități ale județului Argeș, scopul fiind acela de a se diminua abandonul școlar și de a se ușura situația financiară a familiilor care nu au posibilitatea să le ofere copiilor cele necesare pentru desfășurarea procesului educativ.