Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător. Printre fotbaliștii evidențiați în partidele etapei a 8-a se numără și un jucător de la FC Argeș. Este vorba de fundașul Joao Miguel care a avut o mare contribuție la victoria cu FC U Craiova.
Fotbalistul portughez a deviat balonul cu capul la golul marcat de Ișfan și a adus astfel trei puncte foarte impiortante în contul alb-violeților. Lusitanul are evoluții din ce în ce mai convingătoare, devenind titular incontestabil în echipa pregătită de Andrei Prepeliță și Mihăiță Ianovschi. După evoluțiile din acest început de campionat, lusitanul demonstrează că este un transfer reușit la gruparea din Trivale.
Fotbaliştii evidenţiaţi în partidele etapei a 8-a:
CS Mioveni – Chindia Târgoviste 0 – 1, Doru Popadiuc (Chindia).
UTA Arad – FC Rapid 1923 2 – 2, Alexandru Albu (FC Rapid).
FC Argeş – FC U Craiova 1948 1 – 0, Joao Miguel Ferreira (FC Argeş).
FC Botoşani – CFR Cluj 1 – 0, Hervin Ongenda (FC Botoșani).
Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari 1 – 2, Cristian Costin (FC Voluntari).
FCSB – Dinamo 6 – 0, Claudiu Keșeru (FCSB).
Farul Constanţa – Academica Clinceni 5 – 0, Jefte Betancor (Farul ).
Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1 – 1, Roland Niczuly (Sepsi OSK). M.D.