31 elevi cu COVID și 28 clase trimise acasă

0

  • Început de săptămâna școlară în Argeș



După o primă săptămână de școală, cazurile de COVID în rândul elevilor și cadrelor didactice și nedidactive încep să se înmulțească. Astfel, dacă în primele zile ale noului an școlar am avut doar trei clase care au fost trimise acasă să învețe în online, vineri numărul acestora a ajuns la 13, iar ieri s-a dublat, ba chiar mai bine.


Astfel, prima săptămână școlară în județul Argeș s-a terminat cu un număr de 19 elevi confirmați cu COVID, aceștia învățând online. Lor li s-au alăturat 9 profesori cărora li s-a confirmat virusul și doi angajați personal didactic auxiliar și nedidactic. În urma acestor cazuri de îmbolnăviri cu COVID s-a decis suspedarea cursurilor a 13 clase din unitățile de învățămând din Argeș. Ieri numărul elevilor înfectați cu virusul a ajuns la 31, al profesorilor la 13, al personalului auxiliar la 3. În total un număr de 28 de clase au activitatea suspendată, fiind afectați 731 de elevi.

13 clase vineri

Vineri următoarele clase aveau cursurile suspendate din cauza COVID: # la Colegiul Național IC Brătianu – clasele X I și XI J # la Colegiul Național Alexandru Odobescu – clasa X C # la Grădinița cu Program Prelungit Castelul Magic Pitești – grupa mijlocie Piticii veseli și grupa mică Piticii isteți # la Liceul Tehnologic Ferdinand I Curtea de Argeș – clasa XI D # la Școala Gimnazială IL Caragiale Pitești – clasa VIII A # la Școala Gimnazială Matei Basarab Pitești – clasa II A # la Școala Gimnazială Marin Preda – clasa pregătitoare A # la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești – clasa VI C # la Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân Pitești – clasa VIII C # la Școala Sf Iacob Câmpulug – grupa mixtă și clasa V I. În clasele care au cursurile suspendate după prima săptămână, din cauza COVID învață 330 de elevi.

Încă 15 clase ieri

Ieri s-au mai adăugat pe listă următoarele clase: # la Colegiul Național IC Brătianu – clasele VI A, X J, XI G # la Colegiul Tehnic Construcții Mașini Mioveni – clasa XII D # Liceul Teoretic Ion Barbu Pitești – clasa IX B # Liceul Tehnologic Victor Slăvescu Rucăr – grupa III # la Școala Gimnazială Matei Basarab Pitești – clasa VII B # la Școala Gimnaziala Nae A Ghica Rucăr – clasa pregătitoare A # la Școala Gimnazială Adrian Păunescu Pitești – clasa VII A # la Școala Gimnazială Băiculești – clasa VI – VIII simultan # la Școala Gimnazială GD Aricescu Câmpulung – grupa mixtă grădiniță # la Școala Gimnazială Ion Pillat Pitești – clasa IV B # la Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân Pitești – clasa III F # la Școala Gimnazială Negru Vodă Pitești – clasa VII A # la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu – clasa pregătitoare D.

Alte cauze

În afară de cele 28 clase unde s-a trecut la cursuri online din cauza virsului, în județ mai există un număr de 18 clase care învață tot online, dar din alte cauze și anume din cauza neterminării lucrărilor de reabiltiare și igienizare.
Acestea sunt de la Colegiul Național Armand Călinescu Pitești – 11 clase și de la Grădinița cu Program prelungit Primii Pași Pitești – 7 clase.  S.M.