La 60 de ani, un piteştean a ajuns în arest după ce şi-a bătut nevasta. El a fost evacuat din locuinţă şi la câteva ore s-a întors, încălcând ordinul de protecţie provizoriu emis de poliţişti. Cea care a sesizat Poliţia a fost chiar fiica acestuia.
Ionel O., de 60 de ani din Piteşti, a băut duminică mai mult decât putea duce. Ameţit bine, acesta s-a luat la ceartă cu soţia pe care a lovit-o la cap şi la faţă. Fiica celor doi, care locuieşte în acelaşi apartament, a intervenit să-şi scape mama din mâinile agresorului şi a sunat la 112 reclamându-şi tatăl. Un echipaj de la Secția 2 Poliție Pitești a mers la blocul în care locuia familia unde izbucnise scandalul. L-au găsit pe Ionel O. care încă era furios. În urma cercetărilor, s-a stabilit că în timpul agresiunii a lovit-o cu pumnii, și a amenințat-o cu moartea. „În urma completării formularului privind evaluarea situației de risc, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care a fost dispusă evacuarea bărbatului din locuință, precum și obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de soția sa și de fiica acestora. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie sub aspectul lovirilor sau altor violențe și amenințare”, a anunţă IPJ Argeş.
Două dosare penale în aceeaşi zi
Bărbatul a plecat numai că, cu puţin înainte de miezul nopţii s-a întors în apartament încălcând, în acest fel, ordinul de protecţie potrivit căruia 5 zile nu avea să se întoarcă în domiciliul. A început să le reproşeze soţiei şi fiicei că l-au reclamat ameninţându-le din nou. Fiica a sunat din nou la 112 în jurul orei 23.00. Oamenii legii l-au găsit pe bărbat în apartament, l-au luat şi l-au dus la audieri. Pe numele său a fost întocmit un nou dosar, de această dată, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție. Soţia a refuzat să fie transportată la spital. În cursul nopții, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Ieri, având în vedere că nu este recidivist, bărbatul a fost eliberat sub măsura controlului judiciar. Are de respectat mai multe obligaţii având şi interdicţia de a merge în imobilul unde locuiesc soţia şi fiica. M.S.