~ Curiozităţi pescăreşti ~
Cupa de nădire este un instrument de nădire specific atât pescuitului lansat la crap cât și celui plantat. Pentru a putea fi utilizată în pescuitul lansat, cupa de nădire se va monta pe filetul universal al unei cozi unui minciog. În funcție de distanța la care dorim să ajungă nada vom folosi unul sau 2 segmente ale cozii. Avantajul principal al cupei de nădire îl constituie introducerea unei cantități mari de nadă, într-un timp foarte scurt. Dezavantajul major acestei metode este distanța limitată la care putem nădi, aceasta depășind excepțional 30-40 m. Nădirea folosind cupa poate fi o variantă ideală în cazul în care plasăm monturile în aproprierea malului, la care avem acces. Astfel, vom merge cât mai aproape de locul unde se află montura, iar cu ajutorul cupei de nădire vom introduce cât mai silențios nada în apă, chiar în zona în care se află cârligul. M.D.