România, marcă de hârtie igienică

18

  • Din punctul meu de vedere



Mi-a căzut foarte rău, sâmbătă la prânz, ieșirea nerușinată în public a premierului demis Cîțu. Mă trezisem târziu, nu aveam nicio urgență pe ziua în curs, stăteam la o cafea cu nevasta dar țineam, ca de obicei, televizorul deschis. Mare greșeală !


Florin Cîțu ne-a spus că i-au zis lui agențiile de rating că România e pe drumul cel bun, iar nu peste mult timp vor simți și românii că așa stau lucrurile.
”Avem două vești foarte bune pentru România în contextul crizei economice globale. În primul rând, agenția de rating Standard&Poor’s a reconfirmat ratingul de țară al României și a menținut perspectiva la stabilă. Vestea foarte bună vine de la cealaltă agenție de rating, tot americană, Moody’s, care îmbunătățește perspectiva României de la negativ la stabil și bineînțeles reconfirmă ratingul de țară. În acest context de criză economică România a reușit această performanță, să convingă agențiile de rating americane să arate o perspectivă stabilă pentru economie”, ne-a zis Cîțu.
Cred că niciunui om nu-i place să fie mințit în față. Dacă ai cât de cât habar de economie, știi că ratingul de țară se referă la chestiuni structurale, cum ar fi deficitul sau balanța de cont curent. Desigur, în cele din urmă, un echilibru economic macro e bun pentru țară, dar în condițiile în care economia României nu mai e a României, e posibil ca mama ratingurilor să nu aibă de a face cu nivelul de trai al populației.
Oricum, să vii cu un comunicat triumfalist într-o perioadă când viața se scumpește de la o zi la alta înseamnă să ai tupeu cât cuprinde și să mă ataci personal.
Iau personal minciunile de acest fel, manipulări din acestea grosolane, pur și simplu mă simt umilit ca om, ca cetățean, simt că își bate joc cineva de mintea și sufletul meu.
Imediat ce s-a terminat conferința de presă sau ce o fi fost , am încercat să-mi notez câteva gânduri:
”Sâmbătă, la prânz, am avut certitudinea că premierul demis Cîțu a început să facă implozie psihică. Teama că nu va mai fi nici măcar premierul unui guvern eșuat i-a provocat lui Cîțu, asemenea celor care merg spre eșafod, un delir al stării de bine. Sistemul hormonal al premierului a clacat.
Așa se explică interpretarea maniacală a informațiilor de la unele case de rating puse de americani să ne treacă de la deplorabil la stabil, pentru a-i da o gură de oxigen omului lor care se îneacă.
A reieșit că România seamănă cu un accidentat grav care, deși a rămas fără mâini și fără picioare, are ficatul într-o stare admirabilă.
Florin Cîțu a înregistrat astfel cel mai demagogic și mai nerușinat discurs politic, foarte asemănător cu unele ”teze” ale lui Nicolae Ceaușescu din ultimul său deceniu, cu deosebirea că dictatorul nu se împrumuta și nu făcea cadouri străinilor.
Florin Cîțu e un Ceaușescu mai sfrijit și la fel de bâlbâit, dar care nu îi ajunge comunistului nici până la glezne, fiindcă una este să suferi pentru dezvoltare și alta pentru trădare.
Cred totuși că discursul lui Cîțu și-a rata ținta. Sunt românii naivii Europei, dar nu și idioții ei.”
M-am mai răcorit un pic zicându-mi că are și meseria de ziarist avantajele ei, anume că te răcorești scriind. Totuși, Florin Cîțu mi-a stricat ziua. Spre seară, am mai scris câteva rânduri:
” Față de afirmațiile de sâmbătă, agenția de rating a opiniei publice din România îi acordă lui Florin Cîțu ratingul junk (gunoi).
Trebuie să fii junk pentru a spune că avem o creștere economică atâta timp cât înregistrăm doar o recuperare de la nivelul scăzut al anului trecut, o recuperare bazată pe împrumuturi și pe încasări umflate de inflație. Trebuie să fii junk să vorbești despre performanță economică într-o perioadă când românul vede cum cresc prețurile de la o zi la alta, iar perspectiva este îngrijorătoare. Ca un caz particular, mă întreb cum au primit declarația bucureștenii care nu au apă caldă și căldură.
Trebuie să fii junk, ca premier, pentru a vorbi despre perspectivă stabilă când nu știi cum vei rezolva problema creșterii facturilor la energie, nici ce faci cu pensiile, nici până unde vor crește prețurile, nici cât ne va afecta valul IV al pandemiei.
În fine, l-am auzit pe Florin Cîțu amenințând că dacă vin ”populiștii” și îmbunătățesc nivelul de trai al românilor, e nenorocire. Nu știu ce interese au Moody’s și Standard&Poor’s, poate fi vorba despre încurajarea îndatorării, ori despre o susținere transatlantică a dreptei în vederea unor cadouri pe care cineva le așteaptă de la guvern. Intrarea în joc a acestor agenții, exact în acest moment, nu sună credibil.
Din câte am observat pe rețelele de socializare, imediat după declarațiile lui Florin Cîțu, acesta a primit un rating catastrofal ca premier.
Junk (gunoi).”
Iar astăzi, duminică, chiar când scriu acest editorial, ce credeți că aflu eu, pe surse și în exclusivitate? Iată: ”Un grup de liberali și simpatizanți ai liberalilor de la Vâlcea, în frunte cu președintele PNL Rm. Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, s-a distrat în weekend pe o ambarcațiune de lux, în apele calde ale Mediteranei, după un concurs de catamarane. Pe surse, aflăm că le-a fost coleg pe punte și premierul Florin Cîțu, care a ajuns în gașcă după ce ne anunțase că agențiile de rating au declarat că economia României e pe drumul cel bun. Cîțu nu a dorit să fie în poză, spun surse de la fața locului”. Așa stând lucrurile, mă întreb și eu dacă nu cumva România a ajuns, pentru Iohannis și Cîțu, o marcă de hârtie igienică.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)