CFR Cluj păstrează șanse de calificare în Europa Conference League

0
0

CFR Cluj a rămas cu un singur punct și după disputarea celui de-al treilea meci din faza grupelor Conference League. Echipa antrenată de Dan Petrescu a pierdut joi pe teren propriu, 0-1 cu AZ Alkmaar, și este pe ultimul loc în grupă. Totuși, mai sunt șanse de calificare, pentru că Jablonec, echipa de pe locul secund, are doar trei puncte avans.

Potrivit formatului noii competiții, câștigătoarele celor opt grupe se califică direct în optimile de finală, în timp ce echipele care termină pe locurile secunde vor juca o rundă preliminară eliminatorie contra formațiilor care termină pe locurile 3 în grupele Europa League.

Campioana României are un program foarte greu în continuare. Pe Jablonec (Cehia) o întâlnește pe teren propriu, în ultima etapă, însă mai sunt două meciuri în deplasare, cu Randers (Danemarca) și cu AZ Alkmaar (Olanda). Este o grupă în care se poate întâmpla orice, dovadă stând înfrângerea din Cehia a ceferiștilor (0-1), după ce majoritatea specialiștilor în pronosticuri fotbal previzionaseră o victorie destul de lejeră, având în vedere diferența de valoare dintre cele două loturi.

Situația putea și mai rea. Randers a egalat-o pe Jablonec (2-2) în ultimul minut al partidei de pe stadionul „Střelnice”, din penalty. Fără acel gol, reprezentanta Cehiei ar fi avut 5 puncte avans, iar misiunea CFR-ului ar fi fost mult mai grea, aproape imposibilă în contextul în care echipa antrenată de Dan Petrescu nu mai este atât de puternică precum în sezoanele trecute.

Revenind la înfrângerea cu AZ Alkmaar, trebuie spus că CFR a avut posesia, dar pe fondul retragerii deliberate a olandezilor, care au deschis scorul încă din minutul 18, prin Karlsson.

„La CFR, au fost doi atacanți care mereu erau cu spatele la poartă. A fost un meci de uzură, fără consistență și fără ocazii importante. Manea și Camora au arătat foarte puțin pe faza ofensivă. Omrani nu s-a ridicat la nivelul dorit, Alibec n-a intrat bine în joc, a scos doar un fault”, a remarcat Ilie Dumitrescu, la finalul partidei din Gruia.

Echipa clujeană trece printr-un moment delicat, înregistrând a doua victorie la rând fără gol marcat, după 0-2 contra Rapidului, în Liga I. În același timp, trebuie ținut cont că unii jucători au revenit de curând după accidentări de lungă durată și este nevoie de timp pentru a-și intra în ritm, așa cum este cazul lui Denis Alibec.

Lui Dan Petrescu i-a paralizat mâna de la stres

Ca de obicei, Dan Petrescu s-a consumat psihic pe marginea terenului în timpul confruntării cu AZ Alkmaar. Stresul a avut, însă, consecințe și asupra fizicului, astfel că, la un moment dat, antrenorul nu și-a mai simțit o mână. „Mi s-a blocat mâna! Nu am înțeles de ce. De la stres poate… Era amorțită total. Mi s-a blocat. Bine că a fost doctorul acolo. I-am spus să vină și să mă miște”, a povestit „Bursucul”, după meci.

Petrescu îi obișnuise pe fanii CFR-ului doar cu victorii, astfel că rezultatele din actuala campanie îi fac pe unii să se gândească la o eventuală demitere a tehnicianului. „Eu cred că Petrescu ar trebui judecat la finalul sezonului. Neluțu Varga trebuie să aibă încredere în acest proiect. Cred că e prematur să vorbim de vreo schimbare la CFR”, a opinat Ilie Dumitrescu, iar părerea sa este împărățită și de șefii clubului din Gruia, cel puțin la nivel declarativ.

„Să fie clar, nici nu se pune problema despărțirii de Dan. De-abia s-a întors în club, cum să faci performanță în câteva săptămâni? Sunt doar <șopârle> aruncate deliberat în presă de cei care au plecat de aici și bagă tot felul de influențe prin prieteni ziariști. Le e ciudă că nu mai sunt la CFR, unde au avut o viață bună”, a declarat finanțatorul Neluțu Varga, pentru PlaySport.

Următorul meci al lui CFR Cluj în Conference League este programat pe 4 noiembrie, în Olanda. Până atunci, campioana va juca cu Sepsi Sf. Gheorge și cu FC Voluntari, în campionat.