Carantină de noapte şi acces pe baza certificatului COVID!

0



De astăzi intră în vigoare noi măsuri impuse prin hotărârea de vineri, a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, hotărâre validată apoi în ședința de Guvern. Masca devine obligatorie în spaţii deschise sau închise, se impune carantina de noapte, iar magazinele de vor închide la ora 21. Cel mai important, începând de astăzi, accesul va fi permis doar cu certificat verde în instituții, malluri, hoteluri, dar și pentru a ieși din casă, după ora 22.00. Nunțile și botezurile sunt interzise 30 de zile.


Astfel, începând de astăzi, carantina de noapte este instituită între orele 22.00 – 5.00, o măsură care nu se aplică persoanelor vaccinate sau celor care s-au vindecat. Magazinele se vor închide de la ora 21.00, iar accesul în centrele comerciale este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală. Totodată, masca devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Restricțiile propuse de CNSU și validate în ședința de Guvern:
– interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepții;
-interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00;
– activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;
– interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
– interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive; –accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
– organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;
– accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării; –abilitarea Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022; -instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. M.S.