Dronă și polidiscuri găsite la percheziție

1
0



Tată şi fiu, au ajuns în arest fiind acuzaţi de furt. Cei doi au sustras dintr-un centru de colectare de fier vechi două polidiscuri. Când oamenii legii au făcut o percheziţie la locuinţa celor doi, în comuna Băiculeşti, au avut parte de o surpriză. În afara sculelor electrice furate, au găsit şi o dronă. Când au fost întrebaţi de provenienţa acesteia, suspecţii au avut un răspuns hilar.


Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au au reținut doi bărbați, cu vârsta de 61 și de 25 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt. Gheorghe B şi Ionuț Georgian B, ambii din Băiculeşti, sunt tată şi fiu. Oamenii legii au stabilit că în cursul zilei de 30 octombrie a.c., cei doi au sustras două polidiscuri din incinta unui centru de colectare de fier vechi, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 1.000 de lei. Bărbaţii au mers la centru să caute ceva şi au observat polidiscurile lăsate de muncitori nesupravegheate. Le-au aruncat peste gard, recuperându-le ceva mai târziu. La primele ore ale dimineții, ieri, pentru administrarea probatoriului, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința celor doi, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse în pod, sculele electrice. Poliţiştii au găsit însă o dronă, despre care cei în cauză au susținut că au găsit-o în cursul verii. Întrebaţi de existenţa dronei, cei doi au susţinut că a căzut la ei în curte şi deşi ar fi vrut să o înapoieze proprietarului nu au avut cum pentru că n-au ştiut cui!
După administrarea probatoriului, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale. M.S.


1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Clevetici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.